ro | en
Anuala de Arhitectură » Ediția 2018 » Juriul ediției 2018

Juriul ediției 2018

Juriul secțiunilor de arhitectură construită

Juan Trias de Bes

Juan Trias de Bes

Deține atestare ca arhitect ETSAB din 1991 și lucrează la propriul său birou de arhitectură, TDB ARQUITECTURA cu sediul în Barcelona. Dintre lucrările de prestigiu realizate: University Hall of Residence, Sarria, Sediul Academiei de Științe Medicale din Catalonia, Sediul central al Grifols Laboratories și Mandarin Oriental Hotel (în colaborare cu Carlos Ferrater). În domeniul construcțiilor rezidențiale, a fost finalistul competiției FAD 2007 cu lucrarea „Bloc de 30 de apartamente în Ronda de Dalt”. Este din 2002 profesor asociat al Universității din Barcelona, a fost profesor invitat la cursurile internaționale ale programului ITSEM din Barcelona și membru în Comisia de Jurizare a lucrărilor de Diplomă la UAIUIM București. Din anul 2013 este doctor în arhitectură al ETSAB, cu o teză despre Materialitatea arhitecturi care a primit calificativul cum laude.

Yoshihide Kobanawa

Yoshihide Kobanawa

În 1997, este arhitect, absolvent al Universității de Arte și Muzica din Tokyo, iar în 2001 absolvă masteratul în peisagistică la Polytechnic University of Catalonia. După o perioadă de lucru la RCR Aranda Pigem Vilalta Arquitectes, fondează în 2008, împreună cu Kaoro Fujii, Kobfuji Architects, unde își desfășoară activitatea și în prezent. A colaborat, între 1999 și 2005, cu Arata Isozaki & Associates. A fost curatorul expozițiilor de arhitectură japoneză organizate la Lisabona și, în 2006, la Bienala de Arhitectură din București.

Jean-Paul Viguier

Jean-Paul Viguier

Diplomat al École nationale supérieure des Beaux-Arts din Paris, 1970; masterat în urbanism la Universitatea din Harvard, 1973. În 1981 obține Premiul Juriului pentru Opera Basille, și în 1983 premiul I ex-aequo pentru “Tete Defense”. Realizator al Sediului France Television, 1998, al Mediatecii „Cathedrale” din Reims, 2002; a conceput realizarea sitului istoric Pont du Gard și a Muzeului de arheologie din același sit în 2000. Biroul la care lucrează realizează prestigioase construcții în lume (Sofitel Water Tower, Chicago, Mc Nay Museum of Art din San Antonio, USA etc)

Este Ofițer al Legiunii de Onoare din 14 Iulie 2011, comandor al Ordinului Artelor și Literelor. Membru al Academiei de Arhitectură din 1993, președinte al acesteia între 1999 și 2002. Este numit «honorary fellow» al AIA în 2001 și este Honorary Professor al Universității Tongji din Shanghai, China.

Marc Jay

Marc Jay

Este fondator, împreună cu Julie-Schmidt Nielse, al biroului de arhitectură we architecture, în 2009, extinzându-și activitatea, ulterior, în Barcelona și în New York. Echipa a executat lucrări importante, recompensate cu numeroase mențiuni și premii (realizările biroului au fost incluse în publicațiile New Wave of Danish Architecture, A+U Super Danish a.) Anterior acestui parteneriat, Marc Jay a lucrat în biroul Camen Pinos în Barcelona ca manager de proiect și s-a ocupat inclusiv de managementul zilnic al BIG (Bjarke Ingels Group); dată fiind și această specializare, ulterior biroul va consilia clienții pe probleme de arhitectură și design. Marc Jay a conferențiat la The Royal Danish Academy, Școala de Arte Frumoase și Arhitectură și a organizat ateliere de lucru la Universitatea din Aalborg, la Școala de Arhitectură din Aarhus și la Lund University.

Marian Moiceanu

Marian Moiceanu

Arhitect diplomat, Profesor Dr. Arhitect, din 2016 Rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Activitate profesională în Biroul de Arhitectură MMconcept, din 2003 pana în prezent; colaborări cu birouri de arhitectura din tara și din străinătate, vasta experienta administrativa și manageriala. Autor de texte și volume dedicate studiului arhitecturii, participant și organizator de sesiuni și comunicări științifice, autor, realizator (și colaborator) a peste 100 de proiecte de arhitectura, în tara și în străinătate, printre care Rosetti Tower, Complexul de birouri și locuințe Carol Park Center, autor a numeroase alte proiecte concepute și realizate de locuințe individuale și colective. Membru în comisii și jurii profesionale, coordonator de lucrări de arta amplasate în spațiul public.

Juriul secțiunilor Cercetări prin arhitectură

Françoise Pamfil

Françoise Pamfil

Este arhitect cu drept de semnătură și critic de arhitectură. Din 2009 este Doctor în Arhitectură al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Între 1993 - 1996 a absolvit cursuri de Master of Science în Arhitectură în SUA și Franța. Colaborator la organizarea a numeroase concursuri, conferințe și expoziții despre starea arhitecturii. Este membru al Uniunii Arhitecților din România -1994 și al Ordinului Arhitecților din România - 2002.

Practică arhitectura din 1993, predă cursul de proiectare arhitecturală la UAUIM unde este conferențiar, fiind profesor invitat la universități din SUA, Olanda, Marea Britanie, Franța și Egipt. Participă cu lucrări la conferințe naționale și internaționale de arhitectură, artă și urbanism.

Publică articole în revistele Octogon, Arhitext, Arhitectura și Igloo fiind redactor șef 5 ani la Arhitectura și în prezent la igloo. Este autor și co-autor al unor lucrări influențiale în arhitectură. Distinsă cu numeroase premii precum Medalia Memorabilis – UAR , Bene Merenti UAUIM în România și Edward Earl Prize și Fulbright Grant - SUA, Nuffic-Huygens - Olanda, Conseil Haute Normandie – Franța. Este preocupată de relația artă-percepție-oraș.

Dan Clinci

Dan Clinci

Dan Clinci este arhitect implicat în dezvoltarea urbană. Din 2014, face parte din colectivul Urbannect, care derulează programe de reintegrare a spațiilor inerte ale orașului prin animarea acestora cu activitate culturală și comunitară. Din 2017 își dedică o mare parte din energie dezvoltării conceptului H33, un hub social cultural a cărui scop este de a aduna energii creative care să găsească un mediu de manifestare într-o fabrică dezafectată.

Arhitect la Biroul de Arhitectură Triedrum, membru în Consiliul de Conducere Teritorial al Ordinului Arhitecților din România – filiala Transilvania, coordonator al proiectului cultural Concursul de Arhitectură pentru Spațiul Public. Domenii de interes: Aplicarea tehnologiilor GIS în analizarea și proiectarea mediului urban, dezvoltarea de instrumente comune de lucru între domenii conexe.

Marius Chivu

Marius Chivu

Scriitor, traducător și cronicar literar. Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București, în 2003. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012/La ventoliere en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions M.E.O., 2015; premiile pentru debut al USR și al revistei Observator cultural). Autor a numeroase cărți de beletristica remarcate în tara și în străinătate, editor de antologii, traducător din Tim Burton și Oscar Wilde

În anul 2003 a câștigat prima ediție a Festivalului de Poezie „Prometheus”, organizat de Fundația Anonimul. A inițiat și coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (2008), a alcătuit, adnotat și prefațat mai multe antologii de proză scurtă din scriitori clasici și contemporani.

În ziua de 15 decembrie 2012, alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Țupa, a fost unul dintre cei patru naratori-coordonatori ai experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore și 35 de minute romanul Moș Crăciun & Co., redactat, editat și tipărit după un total de 9 ore, 5 minute și opt secunde de la momentul startului. Guinness Book World Records l-a omologat drept cel mai rapid scris roman din lume.

Din 2005 este redactor-editor al revistei Dilema veche, unde ține cronica literară, editorialist al revistei ELLE, editor al revistei trimestriale de proză scurtă iocan (alături de Florin Iaru și Cristian Teodorescu), precum și realizatorul emisiunii All You Can Read de la Radio Seven (103,4 FM sau online la www.7radio.ro). Din 2012 ține un atelier de creative writing împreună cu Florin Iaru.

În perioada 2007-2013 a fost redactor-editor al revistei Dilemateca. Din 2005 este redactor la Dilema veche, unde ține cronica literară, iar din 2011 este editorialist la revista ELLE.

Din decembrie 2015 este realizatorul emisiunii despre cărți “All You Can Read” difuzată actualmente pe www.UrbanSunsets.com, în care scriitorul invitat discută despre cărțile sale și aduce muzica preferată.