Amenajare mansardă
Tema de proiectare pe care o prezentăm aici o constituie amenajarea unei mansarde situată la ultimul nivel al unei clădiri construite la sfârşitul secolului 19. Propunerea a fost una mai puţin obişnuită, optându-se pentru transparenţa totală dintre nou şi vechi, prin valorizarea calităţilor şi atmosferei unui spaţiu deja spectaculos. Dominantei vizuale calde a structurii arborescente a lemnului de brad i s-a adăugat o ordine spaţială tehnică a elementelor din sticlă, inox şi PAL. Pereţii de contur şi compartimentările în alveole cu funcţiuni diferite au fost realizate din panouri de sticlă mată. Interesantă este flexibilitatea cu care comunică spaţiile interioare. Bucătăria, limpede indicată prin desenul barului din sticlă cu armătură de inox, deschide către dinning, care comunică cu livingul, iar acesta din urmă cu dormitorul.
Fiecare element de mobilier - bar, pat, canapea, scară, accesorii de prindere - a fost proiectat, astfel încât să susţină conceptul designului interior.
Un capitol special al acestei amenajări îl constituie cantitatea şi calitatea luminii, de la accentele de traseu, culcate în pardoseală, la iluminatul perimetral (sub sticlă şi prin aplice) şi cel de tavan, cu funcţii majore. La final, a fost adăugat puţin roşu veneţian, pentru exaltare cromatică. Rezultatul acestei proiectări este dat de tensiunea estetică născută între cadrul existent, cu caldura şi memoria lui vizuală, şi elementele insolite, prin care spaţiul a fost adaptat unui ritm contemporan.
Alte lucrări cu aceiaşi autori:
![]() | Ediţia 2009, secţiunea studii şi proiecte Nominalizare Stuf. Tradiţional înseamnă modern arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2009, secţiunea carte de arhitectură Nominalizare STUF. Case tradiţionale din Delta Dunării arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea arhitectură Casa Chindea arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea amenajări interioare Amenajare L.S. arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea studii şi proiecte Imobil birouri arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea carte de arhitectură Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea carte de arhitectură Haţeg. Ţara bisericilor de piatră arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2006, secţiunea arhitectură Premiul secţiunii arhitectură Casa Gherbea, locuinţă unifamilială arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2006, secţiunea amenajări interioare Nominalizare Amenajare apartament Nordului arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2006, secţiunea publicaţii IGLOO arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2005, secţiunea amenajări interioare Amenajare apartament 4 camere arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2005, secţiunea publicaţii Premiul secţiunii publicaţii Revista igloo arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2004, secţiunea amenajări interioare Premiul secţiunii amenajări interioare Amenajare şi design interior mansardă arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2004, secţiunea amenajări interioare Concept şi design interior sediu Connex, Global Business Center arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2004, secţiunea publicaţii Revista IGLOO - Habitat & Arhitectură arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea amenajări interioare Amenajare birouri agenţie de publicitate LOWE LINTAS GGK arh. Bruno ANDREŞOIU |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea publicaţii Premiul secţiunii publicaţii REVISTA IGLOO - HABITAT ŞI ARHITECTURĂ arh. Bruno ANDREŞOIU |

























