Locuinţă unifamilială
Aflată într-o periferie dezlânată care a permis distanţe generoase faţă de vecini, locuinţa reprezintă poate prima construcţie a arhitectului care este radical axată pe unghiuri drepte. Casa este o cutie dreaptă, orientată bidirecţional şi aproape complet obturată lateral: una dintre laturi este practic un calcan căruia i s-a ataşat un coş, iar cealaltă este un plin cu un gol vertical care se caţără în unghi drept pe acoperiş.
Planurile faţadei dinspre grădină au o succesiune dinamică, care de data asta nu mai compune, ci descompune o imagine foarte aproape de viziunea avangardei începutului de secol XX, dar care devine contemporană prin raportul şi delimitarea plinului de gol.
Plinurile, tencuiala albă pe suprafeţe net rectangulare, sobrietatea şi gestica restrânsă cu direcţie minimalistă, decompunerea, interogaţia, sfidarea pereţilor orbi şi toate celelalte fac din această casă oarecum atipică pentru arhitectul Radu Teacă cea mai spectaculoasă sinteză din portofoliul său.
Alte lucrări cu aceiaşi autori:
![]() | Ediţia 2011, secţiunea amenajări interioare Amenjare galerie de artă, Calea Victoriei arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2011, secţiunea arhitectură / social-culturale Imobil birouri Golden Blitz Center arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2010, secţiunea arhitectură Locuinţă unifamilială - Constanţa arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2010, secţiunea arhitectură Ansamblu de locuinţe Samurcaşi arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2010, secţiunea arhitectură Bloc de locuinţe Şoseaua Nordului arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2010, secţiunea carte de arhitectură Premiul secţiunii carte de arhitectură Radu Teacă - proiecte 1990-2010 arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2009, secţiunea arhitectură Locuinţă unifamilială - str. Miroslavei arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2008, secţiunea arhitectură Locuinţă unifamilială str. Marin Drăcea arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2007, secţiunea arhitectură LOCUINŢĂ UNIFAMILIALĂ arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2007, secţiunea amenajări interioare Nominalizare AMENAJARE SALON DE ÎNFRUMUSEŢARE AFRODITA arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2007, secţiunea restaurări SHOWROOM ATAŞ LIGHTING-OTOPENI-BUCUREŞTI arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2006, secţiunea arhitectură Nominalizare Locuinţă unifamilială arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2006, secţiunea amenajări interioare Nominalizare Amenajare restaurant "PIZZA HUT", Plaza România Mall arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2005, secţiunea amenajări interioare Nominalizare Amenajare showroom SAMSUNG arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea arhitectură Locuinţă unifamilială arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea arhitectură Locuinţă arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea amenajări interioare Locul III Amenajarea reprezentanţei HELM A.G. România arh. Radu TEACĂ |
![]() | Ediţia 2003, secţiunea amenajări interioare Amenajare apartament arh. Radu TEACĂ |











































