ro | en

Bucharest Business Park

Proiectant concept: Chapman Taylor
Proiect de execuție, detalii de execuție, plan general și peisagistică, iluminat exterior: West Group Architecture arh. Adrian Cristescu, arh. Roxana Șchiopu, arh. Sorin Ciomârtan, arh. Răzvan Lepădatu, arh. Liviu Sârb, arh. Luminița Popan, arh. Andreea Jianu, arh. Vlad ANDREESCU

Comentariul autorului

Construit la nivelul standardelor internaţionale, ansamblul oferă condiţii de excepţie angajaţilor celor 26 de firme ce au sediul aici. Reuşita proiectului (ansamblul A,B,C, 18.283 mp suprafaţă utilă şi clădirea D, 9.200 mp suprafaţă utilă) ce a fost total închiriat odată cu terminarea lucrărilor de construcţie, se datorează întregii echipe ce a contribuit la punerea în operă. Clientul a pus la dispoziţia noastră conceptul şi documentaţia proiectului pentru autorizaţia de construire. Misiunea echipei de arhitecţi şi ingineri structurişti a fost de a produce documentaţia şi detaliile necesare execuţiei clădirii. Conceptul iniţial a fost reconsiderat atât arhitectural, cât şi structural, luându-se în considerare integrarea capacităţii tehnologice a constructorului şi utilizarea unor concepte şi sisteme apte să asigure termenele de execuţie de 11 luni şi condiţiile economice solicitate de client. Construcţia reflectă prin claritate şi acurateţe eforturile de detaliere şi optimizare a soluţiilor. Arhitectura exterioară propune o dezvoltare tridimensională a zonei adiacente clădirii. Aşezarea în zona intrării a unui monument ecvestru, operă a sculptorului Marinete,"filtrează" relaţia dintre spaţiul interior high-tech şi ansamblul peisagistic organic.

Volumetria simplă este valorizată de sistemul de iluminare exterioară, conceput în armonie cu ansamblul peisagistic.



Alte lucrări cu aceiași autori: