ro | en

DOROBANȚI OFFICE BUILDING

București

Comentariul autorului

Dorobanţi 239 este o clădire de birouri modernă, cu două niveluri de parcare subterană şi şapte etaje, care însumează 11.150 mp. Terenul pe care a fost amplasată clădirea era un teren triunghiular cu faţa la unul dintre cele mai importante bulevarde bucureştene. Clădirea este flancată de două clădiri supradimensionate şi are în spate un district de case istorice.

În cadrul proiectului, s-a încercat respectarea sectorul istoric şi caracterul scăzut al înălţimii acestuia, precum şi reacţia limitată cu clădirile adiacente mai înalte. S-au făcut toate eforturile pentru a împărţi faţada în elemente bine proporţionate astfel încât partea cea mai mare a clădirii să nu fie disproporţionată în comparaţie cu clădirile înconjurătoare situate de-a lungul Bulevardului Dorobanţi.

De asemenea, s-a făcut o alegere conştientă pentru o clădire monocromatică şi pentru limitarea varietăţii de materiale în scopul unei mai bune puneri în valoare a jocului volumetric. Din punct de vedere al proiectării, s-a acordat atenţie deosebită fiecărui detaliu, de la detaliul grindei orizontale în formă de "L" încastrată, din faţa clădirii, până la ferestrele plate, integrate în faţada de cărămidă şi până la baldachinul strălucitor şi bornele sferice pentru îndepărtarea maşinilor parcate ilegal. Suprafeţele mari de sticlă cu grade diferite de reflectivitate se schimbă constant pe toată durata zilei în funcţie de vreme, şi, pe timp de noapte, datorită designului de lumini, revin la viaţă, transformându-se într-o structură de planuri şi volume luminoase. S-a dorit un edificiu care să se integreze şi să completeze ţesutul urban bucureştean mai degrabă decât să facă o declaraţie arhitecturală extravagantă, frivolă şi egoistă.



Alte lucrări cu aceiași autori: