ro | en

Restaurare si revitalizare Grădina Vilei Minovici

Autor: stud.arh. Andreea Gabriela POPA

Comentariul autorului

Aflata in zona de nord a capitalei, intre Piata Presei Libere si cartierul Baneasa, cu latura mare la Soseaua Bucuresti - Ploiesti, zona studiata este reprezentata de lotul pe care se afla construita Vila Minovici si Muzeul de Arta Apuseana cu cele doua gradini ale lor. Beneficiaza de vecinatatea cu salba de lacuri si cu Parcul Herastrau, important pol verde al orasului.

Situl este amplasat intr-o zona importanta din punct de vedere cultural invecinandu-se cu Muzeul Satului, Palatul Elisabeta, Soseaua Kiseleff plina de incarcatura istorica.

Datorita unei accesibilitati favorabile, a unei pozitionari in buna legatura cu Parcul Herastrau pe de o parte si cu centrul orasului pe de alta (prin Soseaua Bucuresti - Ploiesti, Bd. Kiseleff, si Calea Victoriei), proiectul doreste aducerea in actualitate a sitului si punerea sa in valuare (gradina si cele doua muzee) prin amenajarea gradinii, incluzandu-l astfel intr-un posibil circuit cultural care se va adresa atat publicului larg cat si celui specializat si raspunzand totodata unei necesitati locale si regionale la nivel cultural.

Se urmareste crearea unui sistem pietonal si vegetal integrat la nivel zonal prin relationarea spatiilor adiacente zonei studiate cu aceasta, prin crearea de noi pietonale si corelarea celor existente, precum si prin organizarea spatiilor verzi adiacente si relationarea lor prin aliniamente.

Se doreste imbunatatirea si revitalizara intregii zone mizandu-se astfel pe interventii la nivelul sistemului pietonal si al acceselor, la nivelul ambiental si al vegetatiei.

Astfel in ceea ce priveste gradina, politica de urmat este una de imbunatatire a spatiului verde aferent celor doua muzee, de restaurare si de revitalizare a acestuia precum si de crestere a calitatii imaginii acesteia.

Astfel un prim pas este realizarea unei salubrizari a zonei si dispunerea de recipiente pentru deseuri.

Se restaureaza sistemul de iluminat original (realizat din fonta, fiind cel mai vechi model pastrat din Bucuresti, incrustat cu unul dintre semnele heraldice vechi ale orasului), care se completeaza cu unul nou pentru o mai buna acoperire a intregii suprafete a gradinii.

Mobilierul urban existent va fi pastrat si e va completa cu banci de lemn de doua feluri (unele circulare in jurul trunchiului copacilor din livada si unele dreptunghiulare pe restul aleilor).

Elementele decorative (bancuta, cele doua fantani, obiectele de piatra si ceramica) vor fi redistribuite in pozitia lor initiala pe cat posibil, restul fiind aduse in spatiile special amenajate.

La nivelul sistemului pietonal , se restaureaza aleile originale si se vor introduce o serie de alei noi (din lemn care sa faca legatura intre zonele destinate culturii si expozitiei) si care sa faciliteze circulatia. Se va amenaja o noua intrare dinspre Piata Presei Libere pentru o mai buna accesibilitate in gradina, accesul actual ramanand de serviciu, iar accesul principal in incinta sa se faca din nou dinspre Piata Muzeul Dr. Minovici).

Se va face o delimitare a unor anumite cateorii de spatii (livada, gradinile celor doua muzee si o zona cu densitate mai mare de arbori) si atribuirea unor functiuni propice fiecaruia (spatiu de joaca, spatii expozitionale, spatiu de relaxare-loisir si spatiu de reprezentare al muzeelor). Se va amenaja din punct de vedere peisagistic aceste zone astfel incat sa corespunda functiunilor alese, prin intretinerea fondului vegetal existent, inlocuire a acestuia si prin completare cu exemplare de esenta existenta (refacerea zonei livezii , a zonei plantate cu bujori si a pergolei cu trandafiri de pe pietonalul principal) sau noua (refacerea aliniamentului de salcam pe partea cu Soseaua Bucurest - Ploiesti) .

Se vor organiza zone astfel incat sa poata primi functiuni noi pentru evenimente tematice, cultural, pentru expozitii diverse etc. ,prezente pe o perioada de timp delimitata, altfel sa existe doar ca spatii de tranzitie intre zonele gradinii, sau doar pentru odihna, fiind amenajate cu mobilier urban corespunzator.

Se va urmari pe de o parte organizarea fondului vegetal intr-un sistem unitar si crearea unei ambiante placute.

Prin amenajarea acestui spatiu se obtine un efect social benefic la nivel zonal, se sporeste atractivitatea zonei crescand imaginea si interesul pentru aceasta totodata.