ro | en
  • Premiul secțiunii „Proiecte de diplomă”

Muzeul “Vasco da Gama” - Lisabona

Autor: Cristina Ioana OLTU

Comentariul autorului

In cadrul Trienalei de arhitectura de la Lisabona a fost lansat concursul “Urban Voids” (Viduri urbane) cu tema reabilitarii vidurilor urbane din cadrul frontului de apa al orasului, front de apa – ax turistic, cultural si de loisir.

Reabilitarea frontului de apa are menirea de a restabili legatura dintre oras si rau, prin propunerea unor trasee de loisir deschise spre apa (spatii verzi, promenade, zone de agrement), completate cu functiuni publice cu caracter cultural.

Amplasament :

Concursul propune mai multe amplasamente printre care si “Docas de Alcântara” / “Alcântara Mar” – zona portuara industriala in curs de dezafectare (Suprafata 55ha)

Revitalizarea acestei zone, ca nou punct de interes urban, presupune introducerea unui nou obiect de arhitectura de importanta urbana – Muzeul Vasco da Gama, muzeu dedicat navigatiei portugheze si celor 500 de ani de imperiu colonial portughez.

Proiect:

Proiectul are ca scop crearea, prin acest muzeu, a unui nou simbol urban. Astfel constructia trebuie sa se detaseze prin forma si sa devina un obiect singular de arhitectura. Fiind muzeul navigatiei si al descoperirilor, acesta se bazeaza foarte mult pe scenografie, atat ca forma exterioara cat si ca decoruri, trasee si experiente in interior.

Conceptul scenografic de baza este acela de a invita spatiul public exterior in interiorul muzeului, de a creea impresia de continuitate la nivel de imagine. Traseele pe care le pargurg vizitatorii urmaresc o trecere treptata de la intuneric spre lumina, opac spre transparent, vechi spre nou, din trecut catre prezent, parcurgand o serie de “punti” la diferite niveluri ale “navei”, catre parter unde se reintalnesc cu spatiul public de unde au plecat.

Conceptul de forma este si acesta legat de dualitatea vechi-nou. Aceasta dualitate exprimata atat prin forme cat si prin materiale reprezinta o metafora a celor 500 de ani de istorie a navigatiei portugheze. Muzeul este alcatuit la exterior din doua piese principale: cubul - opac, ruginit si simplu ca forma, reprezinta vechiul (marcand de asemenea intrarea – inceputul traseului), si rombul – transparent, lucios si spectaculos ca forma, reprezinta noul. Cele doua parti sunt legate printr-o serie de “punti” ale diferitelor trasee in timp.

Date tehnice:

Functiuni:

  • Parter : “Pavilionul navelor” (Pavilão das galeotas)
  • Etaj 1 : Marile descoperiri, 500 de ani de imperiu colonial, Orient si Occident (coloniile portugheze)
  • Etaj 2 : Istoria navigatiei portugheze, Vasco da Gama, colectia Henrique Maufroy de Seixas
  • Etaj 3 : Machete in miniatura ale navelor

Suprafata desfasurata totala: 9245 m2