ro | en

Centrul social Eliade

București, România
Autor: Ioana PENESCU
Îndrumător: dr. arh. Mihai Duțescu
prof. dr. ing Mircea Crișan

Comentariul autorului

Scopul proiectului este acela de a crea un spatiu destinat comunității (societății)care să raspundă unor probleme sociale actuale: fenomenul tinerilor defavorizați care părăsesc sistemul instituționalizat și cel al îmbătrânirii populației. Un spațiu în care individul să reuşească să îşi recapete identitatea şi stima de sine si să poată evolua. Proiectul aduce împreună cele două categorii şi mizează pe faptul că soluţionarea problemei ar putea fi dată de intercondiţionarea dintre acestea.
Amplasamentul este principiul constructiv al percepţiei spaţiului, legătura dintre locaţie , comunitate şi spaţiu. Spaţiul „altfel” în proiectul centrului social poate fi înţeles prin analogia definiţiei medicale de dislocare a țesutului. În cazul acesta, este vorba despre dislocarea prezenţei umane de acolo, locul fiind golit şi urmând sa fie populat de “altfel de oameni”. Privit ca o enclavă în cadrul organismului urban, prin statutul său intrinsec, situl oferă un context unde relaţiile sociale se pot desface şi replia într-un spaţiu deconectat.