ro | en
  • Premiul secțiunii „Arhitectura locuinței”

O casă-vagon în București

București, România
Autor: arh. Mihai Duțescu – Șef de proiect / Autor

Comentariul autorului

Această casă de dimensiuni reduse a fost construită pe un teren de 160 mp într-una din mahalalele tipice ale Bucureştiului; mai exact, într-un cartier cu locuinţe individuale caracterizat printr-o densitate semnificativă, fără niciun fel de calităţi arhitecturale, însă cu un anumit farmec şi cu o populaţie multi-etnică ce încă păstrează în bună măsură un stil de viaţă pitoresc şi liniştit, undeva între rural şi urban.
Proiectul îşi propune să recupereze tipologia specific bucureşteană de casă-vagon – un tip de casă dezvoltat din adaptarea casei rurale la parcelele mici şi înguste ale oraşului. E lipită de una din laturile lungi ale terenului şi câteodată de calcanele celorlalte case vecine; de obicei are ferestre pe cel mult 2 faţade, se desfăşoară în profunzimea lotului şi păstrează o curte / grădină lungă şi îngustă, de-a lungul faţadei principale, care de obicei e şi cea mai însorită faţadă.
Un amănunt esenţial: costul unei astfel de case (inclusiv terenul) este relativ acelaşi cu al unui apartament de 4 camere, dar cu o suprafaţă şi cu facilităţi mult mai reduse, situat într-unul din noile ansambluri imobiliare răspândite ubicuu prin Bucureşti.



Alte lucrări cu aceiași autori: