Autori: arh. Dragoș Toacă, arh. Mara Lecoiu

Cum poate o clădire administrativă, născută din logica rigidă a unei instituții, să devină un spațiu viu – deschis, permeabil, cultural?
Răspunsul nu stă în suprapunerile formale sau în decorul de suprafață, ci în infrastructuri subtile, adesea invizibile, capabile să genereze libertate de utilizare, adaptabilitate și o formă nouă de coerență urbană.
Proiectul propune o strategie arhitecturală bazată pe dispozitive funcționale, integrate cu finețe în structura existentă. Intervențiile nu impun forme fixe, ci configurează o infrastructură latentă care potențează fiecare spațiu în parte, activându-i capacitatea de reconfigurare și deschidere în funcție de context. Clădirea funcționează astfel simultan ca un întreg coerent și ca un ansamblu de spații autonome, fiecare deschis orașului. Devine o platformă pentru arte, idei și comunități.
1. Infrastructură discretă, identitate coerentă
Intervenția principală vizează plafonul – al șaselea plan al unei încăperi desfășurate – care devine o suprafață activă. Profitând de înălțimile generoase, este introdus un sistem tehnic unificator ce permite transformarea rapidă a fiecărui spațiu: de la loc de întâlnire, la sală de expoziție sau de cercetare. Această infrastructură omogenă nu alterează identitatea clădirii, ci o intensifică, oferindu-i un nou potențial public.
2. Dialog cu orașul
Fațada principală este reactivată printr-un mesh LED transparent, care funcționează ca un ecran urban. Textele proiectate la exterior fac vizibile activitățile interioare și creează o punte între spațiul public și cel cultural. Fosta clădire opacă și inaccesibilă devine un actor activ în peisajul orașului.
3. Intervenții minimale, efecte structurante
Tavanele susțin infrastructura tehnică: șine de iluminat, jgheaburi pentru cabluri, sisteme acustice și cortine. Pardoseala – un cauciuc tehnic sau vinil negru – creează un fundal rezistent și neutru, ideal pentru proiecții și expoziții. Pereții, vopsiți într-un alb neutru, oferă o estetică de fundal, fără a concura cu conținutul cultural. Mobilierul modular, pe roți, poate fi reconfigurat rapid, adaptându-se nevoilor sociale și culturale. Toate intervențiile sunt reversibile și non-invazive – ele nu modifică structura, ci deschid clădirea către un nou regim de utilizare: public, flexibil, dinamic.
4. Anatomia spațiilor
Spațiul 1 – Lobby
Interfață activă între oraș și programul cultural, lobbyul nu este un simplu spațiu de primire, ci un dispozitiv de orientare. Un volum cilindric central concentrează informațiile esențiale. În fața fiecărei săli, module digitale mobile facilitează accesul la informație, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Alte două module audio repoziționabile susțin o utilizare adaptivă.
Spațiul 2 – Sala Mare
O infrastructură deschisă pentru evenimente culturale, sociale sau ceremoniale. Cu o capacitate de 100 de persoane și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, sala este dotată cu o scenă modulară (unități de 1x1 m pe roți), panouri metalice mobile și iluminat controlabil. Rulourile textile permit întunecarea completă, iar tratamentul acustic (sonaspray) este aplicat discret între grinzile plafonului casetat.
Camera 2/3
Spațiu de tranziție ce păstrează memoria locului, expunând permanent discurile originale (pecete) restaurate ale clădirii.
Spațiul 3 - Sala Mica
Un spațiu cu înălțime mai joasă, dar cu o flexibilitate totală. Pereții mobili pot fi suspendați sau mutați cu ușurință, oferind multiple scenarii de utilizare: ateliere, dans, microexpoziții, întâlniri.
Spațiul 4 - Galerie
Dotat similar cu Sala Mare, dar la scară redusă (50 de persoane), acest spațiu găzduiește conferințe, lansări de carte, expoziții sau întâlniri publice. Mobilierul este ușor, mobil, depozitabil.
Spațiul 5 – Librăria
O cameră liniștită de lectură, unde o masă suspendată prin tije metalice pare să plutească. Separarea clară față de lobby contribuie la coerența funcțională și vizuală a întregului ansamblu.
5. Strategie infrastructurală
Întreaga intervenție este gândită ca un cadru, nu ca un discurs formal. Iluminatul, acustica, mobilierul, cromatica – toate converg într-un sistem unificator, discret, dar capabil să genereze coerență. Clădirea devine o platformă culturală: adaptabilă, incluzivă, deschisă. O arhitectură a potențialului, nu a formelor impuse.
