Urmăriți-ne pe:
Dialog cu doi primari istorici, în cadrul București Forum Arhitectura
(extras din cartea Bucureștiul european, autor prof.dr.habil.arh. Bogdan Fezi, apărută la editura Curtea Veche, 2010)
Reforma urbană bucureșteană din anii 1890 este în mare măsură datorată clarviziunii primarului Emanoil Protopopescu-Pache, cunoscut astăzi sub numele de Pache Protopopescu1 (1888-1891). În pofida duratei scurte a mandatului său de primar, doi ani și nouă luni, impulsul pe care-l dă orașului este într-o anumită măsură comparabil, prin viziune și consecințe, cu demersul omologului său parizian, ilustrul baron Georges Eugène Haussmann.
Viitorul primar este la curent cu practica europeană în urma studiilor făcute în străinătate. El este licențiat al Facultății de Drept din București (1866), obține echivalarea bacalaureatului și o nouă licență în drept la Paris (1867)2, frecventează apoi Școala de Științe Politice și Administrative din Bruxelles și obține, în cele din urmă, doctoratul în drept la Geneva (1870). Reîntors în Romania în 1870 practică avocatura, devine șeful Serviciului contencios și avocat al orașului București (1871), este numit prefect de politie al capitalei (1876), ales deputat (1877), numit în Consiliul municipal al comunei București (1888) și apoi ales primar, exercitându-și mandatul între 15 iunie 1888 și 17 decembrie 18913.
Activitatea în cadrul primăriei este dublată de una politică, jurnalistică și universitară. Protopopescu-Pache este unul dintre fondatorii Partidului National Liberal, în 1875. Predă, între 1879 și 1888, la Școala de Comerț din București.
În timpul mandatului de primar și de multe ori cu sprijinul său direct, modernizarea orașului capătă o viteză niciodată atinsă până atunci: legislația urbană, introducerea iluminatului electric și a telefonului4 precum și continuarea proceselor deja începute – pavarea, canalizarea străzilor, alimentarea cu apă, construirea de școli, tribunale, piețe și abatoare. În 1889, îl cheamă la București pe inginerul Dufour pentru postul de director al Serviciului de salubritate. Sub mandatul său, în 1890, sunt decretate mai multe străpungeri: bulevardele Carol I, Orientului [Pache Protopopescu], Neatârnării [Mărășești].
După moartea sa, recunoștința concetățenilor se va exprima prin atribuirea, în 1893, a numelui de Pache Protopopescu bulevardului Orientului și prin crearea, pe același bulevard, în 1895, a unui monument și a unei piețe dedicate marelui primar al Bucureștiului.
(extras din cartea Bucureștiul european, autor prof.dr.habil.arh. Bogdan Fezi, apărută la editura Curtea Veche, 2010)
Reforma urbană bucureșteană din anii 1890 este continuată de primarul Nicolae Filipescu5, membru al Partidului Conservator, se va angaja pe un drum similar. Își va folosi experiența europeană și mai cu seamă cea franceză pentru modernizarea orașului. Își face studiile liceale la Geneva și obține un doctorat în drept la Paris. Ales deputat la întoarcerea în țară, va fi apoi primarul Bucureștiului (9 februarie 1893 – 13 octombrie 1895), ales de Consiliul municipal6. Contribuie la realizarea planului cadastral al orașului, comandat în 18947, la delimitarea perimetrului și împărțirea Bucureștiului în patru ocoale (zone circulare), la începuturile canalizării cu sistemul „totul la canal” în 1894, la introducerea, pe data de 9 decembrie 1894, a tramvaiului electric pe „Bulevard”8. În timpul mandatului său, sunt decretate o seamă de operațiuni urbane: bulevardul Municipal [Regina Maria] (1893), bulevardul Schitu Măgureanu şi parcul Carol (1894), dar și bulevardul Colței [Lascăr Catargiu], general Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu (1894). Nicolae Filipescu are un rol decisiv în Legea pentru crearea unei Case a Lucrărilor orașului București din 1893, care autorizează printre altele exproprierea totală a loturilor afectate de aliniament și permite abordarea unor remodelări parcelare.
Așa cum Protopopescu-Pache, în 1889, îl chemase la București pe inginerul Dufour, Filipescu îl aduce, în 1894, pe inginerul Bechmann, șeful Serviciului de salubritate din Paris9. El este însărcinat de Consiliul municipal să-şi dea avizul pentru sistemul de aprovizionare cu apă potabilă și de canalizare. Sistemul are în vedere haznalele. Chiar dacă referința rămâne Parisul, este analizat deopotrivă și cazul orașului Frankfurt.
În 1894, în timpul mandatului lui Nicolae Filipescu, concesiunea iluminatului cu gaz, acordată în 1868 lui Alfred Gottereau, va fi anulată și atribuită Companiei de Gaz din București. Societate cu capital francez, ea va asigura iluminatul cu gaz și electricitate pe o perioadă de 35 de ani. Tot în 1894, când se pune problema personalului care urmează să facă analizele chimice privind calitatea produselor alimentare, se propune ca inspectorii să fie trimiși 3-4 luni pe an să studieze la Institutul de Chimie de la Paris10. În 1895, Filipescu contactează mai multe societăți străine pentru pavarea unor străzi din București. Singurul cu care are o întrevedere este „Dl. Moinos, antreprenorul pavajelor de la Paris11. În același an, inițiază atribuirea proiectului pentru monumentul lui Matei Basarab din Sărindar arhitectului francez Emile-André Lecomte du Noüy.
Primarul Nicolae Filipescu se află de altminteri la originea Istoriei Bucureștilor apărută în 1899. Conștient de lipsa unei lucrări de referință privind capitala, el finanțează această operă culturală, încredințată istoricului G.I. Ionescu-Gion în anul 189512.
1 Emanoil Protopopescu-Pache (Bucureşti, 1845 –1893). Istoria numelui său merită o menţiune aparte. Este fiul protopopului Iancu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou. Alipirea, la „protopop”, a sufixului „escu” printr-un proces curent în onomastica românească, a dus la formarea patronimului Protopopescu. Pache (sau Pake) era porecla lui de şcoală, de aici Protopopescu-Pache. Pache Protopopescu este o inversiune ulterioară, prezentă deja în Condiţiuni pentru construcţiunile de pe bulevarde şi splaiuri, din 1897.
2 G. Dem. Dobrescu. Biografia lui Em. Protopopescu-Pake. Bucureşti, 1899, apud Ion Vitan, „Emanoil Protopopescu-Pache, primar al Capitalei, 1888-1891”. Anuar al Arhivelor Municipiului Bucureşti. Din trecutul istoric şi urbanistic al oraşului Bucureşti. Direcţia municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale, 1997.
3 Frédéric Damé. Bucarest en 1906 [Bucureşti în 1906]. Bucureşti, 1907, p. 174.
4 Şedinţa Consiliului comunal din 27 septembrie 1890, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, 28 oct. 1890, nr. 42, p. 494.
5 Nicolae Filipescu (Bucureşti, 1862-1916). Descendent al unei importante familii de boieri munteni, om politic, membru de vază al Partidului Conservator. Fondator şi director al ziarului Epoca (1885-1916). De mai multe ori ministru (1900-1913). Militant pentru unitatea naţională. A se vedea şi Ion Vitan, „Nicolae Filipescu, primar al Capitalei, 1893-1895”. Anuar al Arhivelor Municipiului Bucureşti. Bucureşti, II, 1998.
6 Frédéric Damé. Bucarest en 1906 [Bucureşti în 1906]. Bucureşti, 1907, p. 174
7 Ședința Consiliului comunal din 25 octombrie 1894, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, nr. 33, 20 nov. 1894, p. 327-328.
8 Constantin C. Giurescu. Istoria Bucureştilor. Bucureşti, 1979, p. 159.
9 Ședința Consiliului comunal din 4 martie 1894, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, 10 apr. 1894, nr. 2, p. 8.
10 Ședința Consiliului comunal din 12 aprilie 1894, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, 29 mai 1894, nr. 8, p. 66.
11 Ședința Consiliului comunal din 16 iunie 1895, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, 9 iul. 1895, nr. 15, p. 202.
12 Ședința Consiliului comunal din 7 iulie 1895, Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci. Bucureşti, 6 aug. 1895, nr. 19, p. 251.