Proiectul 6493-1

Arhipelagul lui Narcis

„Privind în apa limpede, Narcis se topește încet sub văpaia dorului ce-l arde; și, pe măsură ce frumusețea lui piere, culoarea feței i se stinge, puterea-i scade, trupul i se micșorează. Iar când trupul i-a pierit cu totul, în locul lui a rămas o floare galbenă, cu petale albe în jur.”

(Ovidiu, „Metamorfoze”, Cartea a III-a)

Pornind de la celebra lucrare artistică a lui Salvador Dalí, Metamorfoza lui Narcis, propun realizarea unei instalații artistice de mari dimensiuni în zona de vărsare a râului Dâmbovița. Această instalație ia forma unui arhipelag de insule plutitoare inaccesibile publicului, conceput pentru a stimula reflecția asupra relației dintre om și natură, dar și pentru a sprijini biodiversitatea locală. În prezent, zona prezintă o intervenție umană încă limitată, dominantă în partea sudică, unde câteva proprietăți private au contact direct cu apa. Cu toate acestea, spațiul păstrează un potențial ecologic și artistic remarcabil.

Instalația propusă reunește funcțiunea artistică cu cea ecologică, transformând insulele plutitoare într-un organism viu, în perpetuă transformare – asemenea mitului lui Narcis, unde oglindirea devine începutul unei metamorfoze. Insulele au o monumentalitate menită să atragă privirile trecătorilor din oraș și să creeze un contrast puternic între artificial și natural, între poluare și regenerare, între contemplație și responsabilitate.

În interiorul fiecărei insule ar fi amenajat un colector de plastic controlat prin GPS, având rolul de a reține cât mai mult din deșeurile ce vin din amonte. Acest sistem inteligent urmărește direcția curentului și captează plasticul înainte ca el să se depună pe maluri sau să se fragmenteze în microplastice. Personalul tehnic ar avea acces periodic pentru golirea acestor colectoare, însă vizitatorii nu ar putea păși pe insule, tocmai pentru a permite dezvoltarea neîntreruptă a habitatelor naturale.

Pe suprafața insulelor, vegetația ar fi compusă din specii autohtone rezistente la umiditate, precum stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia), pipirigul (Juncus effusus), salcia pitică (Salix rosmarinifolia) și rogozul (Carex riparia). Aceste plante au atât rol estetic, cât și ecologic, oferind spații de cuibărit și hrană pentru specii de păsări tipice zonelor umede, precum stârcul cenușiu (Ardea cinerea), rața sălbatică (Anas platyrhynchos), lișița (Fulica atra), nagâțul (Vanellus vanellus) sau lebăda de vară (Cygnus olor). În zona submersă a insulelor, structurile modulare oferă adăpost peștilor precum bibanul (Perca fluviatilis), carasul (Carassius gibelio) și roșioara (Scardinius erythrophthalmus), contribuind la refacerea ecosistemului acvatic.

Un aspect cu totul particular al conceptului este caracterul său efemer: insulele devin accesibile publicului doar în momentele rare în care apa îngheață complet. În trecut, astfel de situații au fost înregistrate, iar zona este cunoscută pentru tradiția pescuitului la copcă. Atunci, pentru foarte scurt timp, oamenii pot păși pe suprafața înghețată și se pot apropia de arhipelag, ca într-o descoperire inițiatică, în care fragilitatea naturii și a efemerului devin evidente.

Metamorfoza lui Narcis devine astfel o alegorie a relației dintre om și natură: omul, asemenea lui Narcis, rămâne adesea captiv în reflecția propriei lumi, ignorând treptat mediul care îl susține. Plasticul colectat în interiorul insulelor devine simbolul poluării generate de indiferența umană, un „chip” artificial ce înlocuiește oglinda limpede a apei. Arhipelagul nu este doar o instalație artistică, ci o invitație la introspecție – o chemare de a rupe vraja narcisică și de a privi înapoi către natură, cu grijă și responsabilitate.