Proiectul 8463-5

Dâmbovița cere verde… și roșu

O particularitate a tronsonului Văcărești este apropierea între două elemente naturale, Dâmbovița și Parcul Natural Văcărești; ambele, elemente constrânse de granițe de beton puternice care le închid în perimetre clare, imposibil de depășit. În această zonă este evident caracterul natural, chiar sălbatic, definitoriu pentru întregul areal, însă tocmai elementele care alcătuiesc acest specific nu au deloc posibilitatea de a comunica. Lipsa de dialog se resimte prin potențialul latent evident, dar sufocat.
Premisa intervenției este de a lega Dâmbovița și Parcul Văcărești pentru a crea o zonă unitară în care elementele naturale primează și se mulează pe limitele existente, depășindu-le. Până acum, cuvele de beton au ținut și au separat; intervenția propune redefinirea acestor limite nu prin negarea lor, dar mai degrabă prin conștientizarea lor și folosirea lor drept suport, ci nu piedică.
Delta Văcărești începe să se reverse în Dâmbovița. Cele două cuve de beton respective pentru fiecare entitate încep să se dematerializeze și să facă loc spațiului verde și oamenilor.
Crearea unei imagini unitare care să scoată la suprafață particularitatea zonei este obținută prin intervenții menite să lucreze în favoarea caracterului specific al Dâmboviței, Parcului Văcărești și a comunității locale.
Promenada de-a lungul Dâmboviței se leagă de trasee parte din Parcul Văcărești. Astfel, parcul natural devine o invitație evidentă înaintată odată cu parcurgerea râului. Am urmărit crearea unei noi imagini mult mai naturale, presărată cu intervenții care facilitează apropierea directă între utilizatori și râu. Aceste puncte se materializează prin diferite coborâri ale suprafeței de călcare spre apă. Cuva Dâmboviței este spartă parțial, renaturalizând malul dinspre parcul natural care astfel pare să se reverse în râu. Versanții cuvei de beton a parcului natural devin o parte activă a descoperirii locului și chiar unul dintre actorii principali. În ambele instanțe, limita nu mai este o graniță imposibil de trecut, ci mai degrabă o excepție, o denivelare permeabilă în țesutul existent.
Pentru a facilita crearea unei zone coerente atât ca strategie de intervenție, cât și ca funcțiune și coeziune locală, am propus spre conversie/construire câteva terenuri de-a lungul Dâmboviței. Punctele alese reprezintă în prezent fie terenuri virane, fie terenuri ocupate de funcțiuni disruptive pentru caracterul locului. Am considerat caracterul prezent al siturilor alese drept scurtcircuite la nivelul sistemului, împiedicându-l să își însușească și evidențieze specificitatea, în cazul acestui tronson fiind reprezentată de natură. Astfel, intervențiile propuse nu rămân doar momente punctuale de-a lungul promenadei, ele fiind susținute de vecinătățile extinse.
Viziunea începe în primul rând prin crearea contextului care să atragă noi utilizatori și cu care să se identifice întreaga zonă, sub forma Centrului de Cercetare și Protecție a Parcului Natural Văcărești. Înfăptuirea lui aduce în prim-plan relația contextului cu limita. Dintr-o dată, cuva de beton nu se mai simte ca o cutie care închide, ci mai degrabă care se deschide și se revarsă în exteriorul ei. Astfel, Dâmbovița și Parcul Natural Văcărești nu mai sunt străine una față de cealaltă. Limita Dâmboviței începe să se dematerializeze în timp ce limita parcului începe să fie colonizată de noi treceri și funcțiuni. Atât Dâmbovița, cât și Parcul Natural Văcărești caută să fie atinse de oameni.