Proiectul 9597-6

Dâmbovița2035 SML

Apa intră în oraș și orașul intră în apă! Am pornit de la un raționament simplu: râul trebuie să devină parte a orașului. Astfel, am selectat trei zone, într-o încercare de a demonstra trei ipoteze de intervenție în raport cu gradul de permisivitate al malului, dinspre centru spre periferie: S–M–L.

• Zona S (Timpuri Noi): Soluția vizează o intervenție de acupunctură urbană. În această zonă, Dâmbovița este claustrată (între metrou și oraș), iar intervenția propune o reorganizare chirurgicală a funcțiunilor (circulații auto, parcuri, baze sportive suspendate), pentru a permite parcului „să intre în apă” și apei „să intre în parc”, pe limitele cele mai puțin permisive.

• Zona M (Parcul natural Văcărești): Intervenția propusă necesită integrarea într-un context marcat de o sistematizare nereușită, vizibilă prin digul betonat. Miza constă în transformarea acestei bariere dintre Delta Văcărești și coridorul râului, prin reducerea traficului, devierea circulației auto pe un singur mal și crearea unui spațiu de tranziție naturală și experiment. Propunerea include amenajarea unor zone de loisir pe malul râului – o plajă sălbatică, promenade, piste de biciclete –, înlocuirea betonului cu vegetație și integrarea unui centru de cercetare și vizitare în interiorul digului transformat, consolidând legătura dintre Delta Văcărești și râu.

• Zona L (Vitan – Popești-Leordeni): Reprezintă conexiunea directă și cea mai flexibilă cu natura. Aici, râul își reia locul în mod periodic, sub forma unei zone vegetale inundabile. Intervenția subordonează traficul și valorifică relația firească dintre seră/agricultură și râu, pentru a crea un spațiu-tampon ecologic, unde infrastructura ușoară (poteci, grădini filtrante) se adaptează nivelului variabil al apei, iar râul devine un element activ și de legătură ecologică.

Vitan – Popești-Leordeni

Zona L – Zona în care malul rămâne cel mai permisiv. Intersecția cu natura se face direct și ia forma unei zone vegetale, inundabile, cu trasee din lemn și insule plutitoare verzi.

Realitatea anticipată de funcțiunile preexistente de pe cele două maluri subordonează traficul. Sera și spațiul natural se conectează direct la apă, iar zona industrială rămâne legată de oraș. Traficul este deviat imediat după zona Târgu Vitan, în dreptul liceului, astfel încât zonele publice care necesită acces auto să rămână accesibile, iar restul malului, dedicat naturii și spațiilor verzi, să devină exclusiv pietonal. Deviația se realizează printr-un pod care traversează râul în zona serelor, menținând legătura între maluri și asigurând mobilitatea fără a afecta continuitatea ecologică.

Pornind de la relația firească dintre terenul agricol cu sere și râul care îl mărginește, zona inundabilă devine un spațiu-tampon flexibil. Aici, apa își reia periodic locul, iar infrastructura ușoară – poteci, grădini experimentale, pajiști filtrante – se adaptează nivelului variabil. Serele rămân conectate uscatului stabil, iar zona inundabilă funcționează drept o trecere naturală către râu, protejând atât activitățile agricole, cât și ecosistemul acvatic. Astfel, apa nu este percepută ca o amenințare, ci ca o componentă activă a locului.

Zona L include și un sistem de phytorestauration, gândit ca parte activă a infrastructurii inundabile. Apa din Dâmbovița este preluată în mod controlat și trecută printr-un ansamblu de trei gradene plantate, fiecare având un rol specific în filtrare.

Prima gradenă este compusă din plante cu rădăcini dense și viguroase, care stabilizează solul și rețin particulele în suspensie. Acest prim nivel funcționează ca o sită biologică, reducând turbiditatea apei.

A doua gradenă găzduiește specii capabile să absoarbă metale grele și poluanți organici. Rădăcinile lor lucrează în profunzime, iar substratul este alcătuit din straturi minerale alternante care facilitează procesele de filtrare naturală. Aici are loc etapa principală de phytorestauration, în care apa este efectiv purificată prin procese biologice.

A treia gradenă include plante care finalizează procesul de filtrare prin oxigenarea apei și reducerea nutrienților în exces. Acest nivel pregătește apa pentru a fi redirecționată către zonele umede din apropiere, refăcând un ciclu ecologic coerent și vizibil.

În plus, insulele vegetale de pe apă contribuie la filtrarea naturală, prin plantele lor care absorb nutrienți și impurități, completând procesul de purificare și menținând calitatea apei în întregul ecosistem al zonei inundabile.

Soluția propusă devine astfel parte din metabolismul zonei: apa preluată din râu este filtrată, folosită apoi pentru irigarea serelor și redirecționată înapoi către mal într-o formă mai curată. Zona inundabilă rămâne flexibilă și adaptată fluctuațiilor nivelului apei, iar procesul de phytorestauration adaugă o nouă funcție — transformând peisajul într-un laborator deschis pentru ecologie aplicată.