Comentariul autorului
După Revoluție, România a de biblioteci publice iar în ultimul deceniu au fost închise peste 2000 de biblioteci școlare dintre care numai în ultimii doi ani numărul acestora a scăzut cu 500, conform datelor Salvați Copiii România.
SOS Bibliotecile Școlare este un nou proiect al Asociației Arhitectura Celuilalt, un demers simultan de cercetare și proiectare, dezvoltată împreună cu biroul de arhitectură A.ttune ArchiLab.
Studiul SOS Bibliotecile Școlare și proiectul BYT Hub / (Book Your Time) Hub și-au propus să adreseze un fenomen identificat în școlile din România privind diminuarea structurilor de biblioteci școlare, datorită scăderii interesului pentru lectură în rândul tinerilor, lipsei atractivității spațiilor și fondului neactualizat de resurse documentare.
În acest context bibliotecile au nevoie să se reinventeze pentru a deveni spații mai atractive, spații de socializare și întâlnire, spații lectură cu fond de carte actualizat și acces la resurse digitale.
Pornind de la proiectul de amenajare a unei biblioteci școlare din Tg.Neamț în care echipa A.ttune ArchiLab a fost implicată și pentru care care a primit de altfel și premiul categoriei la Regionala de Arhitectură Moldova 2024, propunem modul BYT Hub, care îmbină resursele analogice cu cele digitale, o bibliotecă flexibilă pe roți. Aceasta poate fi amplasată în orice spațiu rezidual : pe hol pentru a crea socializare prin lectură sau în orice colt de sală.
Acest modul-manifest dorește să vorbească în același timp și despre faptul că este necesar să devenim stăpâni asupra gestiunii propriului timp (,,book your time”), mai ales când media digitală “fură” constant atenția.
Pe 5 Octombrie 2024 cu ocazia zilei educației, Asociația Arhitectura Celulalt a prezentat in cadrul ArchyFest un modul de biblioteca mobil pe roti, flexibil, care poate adăposti resurse de carte atât analog cât si digital, destinat activării de spații reziduale sau de tranzit in scoli.