Colegiul Național „Grigore Moisil”, Bucuresti

Comentariul autorului

Într-un București cu o infrastructură educațională ce suferă de supraaglomerare și de o lipsă de racordare la nevoile tot mai complexe ale elevilor, proiectul propus pentru Colegiul Național „Grigore Moisil” se naște dintr-o nevoie stringentă – de a regândi felul în care percepem școala ca loc de formare generator de experiențe, creativitate, incluziune și reziliență.
Clădirea existentă, încadrată în risc seismic II, nu poate susține nici cerințele funcționale, nici pe cele de siguranță impuse de contextul seismic specific Bucureștiului. Decizia de a demola pavilioanele existente, construite de-a lungul timpului, drept răspunsuri rapide la diferitele carențe funcționale, reprezintă și o oportunitate de a crea un spațiu modern, flexibil și durabil, capabil să răspundă nevoilor actuale și să anticipeze provocări viitoare.
Demolarea și reconstrucția sunt asumate ca un demers conștient de regenerare urbană și socială. Noul campus se inserează firesc în țesutul construit, dialogând prin volume simple și clare, articulate prin spații de întâlnire și o relație atent calibrată cu exteriorul, nu doar prin continuități vizuale sau trasee fluide, ci printr-o topografie construită care încurajează explorarea și apartenență.
Curțile interioare, terasele verzi, spațiile pentru recreere și sport, amfiteatrul nu sunt simple extensii ale clădirii, ci parte integrantă a procesului educațional și social – locuri de întâlnire, reflecție și creativitate. Acestea transformă ansamblul într-un atelier deschis, în care învățarea devine vizibilă, vie, accesibilă. Curtea interioară capătă rolul unei scene urbane – un spațiu poros între școală și oraș, în care granițele dintre educație și explorarea colectivă se estompează firesc. Întregul proiect este structurat pentru a amplifica potențialul de interacțiune, experiment și expresie – o infrastructură deschisă, vie, în permanentă relație cu utilizatorii săi.
Flexibilitatea spațiilor interioare este o componentă esențială a conceptului arhitectural. Pe măsură ce reperele sociale, culturale și tehnologice se modifică constant, arhitectura educațională trebuie să evolueze de la simplu suport funcțional către infrastructură a creativității și incluziunii. Spațiile modulare și deschise susțin metodele interactive, colaborative, stimulând dezvoltarea creativității și a gândirii critice.
Ansamblul se inserează astfel în peisajul urban ca o pledoarie pentru o educație în reformare, o arhitectură a continuității și a dialogului, care recunoaște vulnerabilitatea orașului, dar și potențialul său regenerativ, punând în centrul atenției dimensiunea socială a arhitecturii educaționale. Proiectul își propune o depășire a limitelor fizice a clădirii, încercând să asimileze ce înseamnă cu adevărat a învăța și a locui într-un cadru urban viu, în evoluție, despre cum creăm un spațiu al incluziunii, al integrării și al dialogului, care promovează diversitatea și egalitatea de șanse.