Comentariul autorului
Proiectul de față a avut ca premisă conversia și extinderea unei clădiri existente de parter într-un sediu contemporan de birouri, adaptat nevoilor unei organizații care își definește valorile prin transparență, progres și dialog. Aceste valori au devenit fundamentul conceptual în jurul căruia s-a construit întreaga intervenție arhitecturală. Nu am urmărit o „mascare” a transformării, ci dimpotrivă: am dorit să o expunem, să o punem în lumină, să o folosim ca un limbaj onest de comunicare între vechi și nou, între niveluri și între oameni.
Situată pe un lot urban cu amprentă compactă, clădirea inițială – un parter de dimensiuni modeste – a fost completată cu un etaj pe structură metalică, păstrând exact conturul perimetral al construcției originale. Alegerea acestui sistem constructiv a fost una strategică, atât din considerente de greutate și rapiditate în execuție, cât și din rațiuni de expresivitate arhitecturală. Structura metalică, alături de finisajele tehnice și de decizia de a păstra tavanele aparente, a devenit o prelungire vizuală și ideologică a intervenției – o afirmație clară despre actualizare, eficiență și asumare.
Din punct de vedere spațial, provocarea majoră a proiectului a fost preluarea și reinterpretarea scării existente. Amplasată într-o zonă de trecere extrem de îngustă, scara nu putea fi ignorată sau relocată – trebuia transformată în ceva mai mult decât un element funcțional. Ea a devenit „miezul dur” al intervenției: un element vertical ce leagă vizual și fizic parterul de etaj, dar mai ales un vector de percepție a spațiului și a direcției. Am ales un material reflexiv – inoxul – care nu doar că amplifică lumina și lărgește perceptiv spațiul, dar creează o experiență dinamică a trecerii. Reflexiile par fragmentate, multiplicate, fluide, aducând un sens viu parcursului către zona birourilor executive și a sălii de conferințe. Astfel, un obstacol s-a transformat într-o oportunitate arhitecturală, iar un spațiu îngust într-un catalizator al expresiei.
Inoxul, departe de a fi doar o alegere estetică, devine un simbol al continuității între cele două niveluri. Îl regăsim în detalii subtile, în muchii, în elemente de mobilier customizat, dar și în tonul general al atmosferei create. Este o materialitate curată, rece, dar lucidă – evocând exact acea gândire progresistă care definește profilul organizației beneficiară. Prin reflexivitate, inoxul devine și un agent al dialogului: nu vorbește doar despre sine, ci despre tot ce reflectă – despre oameni, despre spațiu, despre mișcare.
Am dorit ca intervenția să păstreze în mod asumat toate urmele construcției. Tavanele au rămas aparente, atât la parter cât și la etaj, cu toate imperfecțiunile și detaliile tehnice expuse. Această „sinceritate” arhitecturală, asociată cu materialele tehnice propuse – metal, rigips perforat, vopsele epoxidice, panouri fonoabsorbante, aluminiu anodizat, inox periat – construiește o estetică lucidă, dar caldă, fără retorică decorativă.
Un element neașteptat, dar binevenit, a fost apariția unui luminator în etapa de execuție. Odată închisă structura metalică, s-a creat oportunitatea unei perforații controlate în planșeu, care aduce acum lumină naturală generoasă în zona de distribuție a etajului. Luminatorul devine un fel de contrapunct față de zona scării – acolo unde inoxul reflectă, sticla luminatorului difuzează. Acest echilibru între lumină și reflexie, între material și imaterial, a condus la un dialog subtil, dar esențial, în economia percepției spațiului.
Una dintre temele recurente ale proiectului a fost aceea a parcursului – a felului în care corpul uman explorează, percepe și înțelege spațiul prin mișcare. Intervenția nu se bazează pe „cadre compoziționale” statice, ci pe o succesiune de secvențe spațiale care se deschid, se contractă, se reflectă sau se iluminează în funcție de unghiul de percepție. În acest sens, tratamentul scării nu este întâmplător.
Scara, în loc să fie disimulată sau izolată, a fost transformată într-un gest de legătură. Inoxul ce o îmbracă în partea verticală este continuat în balustradă și în contratrepte, astfel încât spațiul devine activ: el reflectă, multiplică, își modifică percepția în funcție de lumină și de poziția utilizatorului. Această mișcare a luminii, care joacă pe suprafețele de inox, creează senzația de profunzime, dar și de continuitate. În mod subtil, inoxul nu doar reflectă mediul, ci reflectă și mișcarea celor care îl traversează, accentuând ideea că spațiul e definit de interacțiunea cu oamenii.
Totodată, scara generează o disoluție parțială a graniței dintre parter și etaj. Nu avem o delimitare rigidă, ci o curgere fluidă. În mod strategic, în dreptul scării au fost amplasate suprafețe vitrate sau materiale cu caracter translucid, tocmai pentru a permite luminii naturale să pătrundă, să înmoaie tranziția și să asigure vizibilitate între niveluri. E un mod discret, dar eficient de a asigura coerență spațială.
Circulațiile sunt clare, dar nu rigide. Coridoarele nu sunt simple pasaje, ci devin prilej de reflecție vizuală și socială – mai ales în zona scării și a luminatorului. Prin utilizarea materialelor semi-transparente și a diferențierii ușoare de texturi, am evitat senzația de coridor închis. Chiar și în zonele fără deschidere directă spre exterior, percepția este una de deschidere.
Prin deschiderea către materiale tehnice, vizibilitate structurală și sinceritate funcțională, am căutat să definim un spațiu cu o identitate puternică, dar nu impusă. Identitatea acestui birou nu vine dintr-un branding grafic sau dintr-o retorică stilistică, ci dintr-o serie de gesturi arhitecturale clare: o scară transformată în catalizator de lumină, un plafon lăsat liber să respire, un luminator apărut „natural” în cursul șantierului, ca răspuns viu la context.
În acest sens, proiectul nu este doar un exercițiu de „design interior”, ci un manifest pentru arhitectura onestă, care nu maschează, nu compune decoruri, ci revelează structuri de gândire. Este un spațiu în care nu doar oamenii muncesc, ci în care gândirea capătă formă prin interacțiune, transparență și mișcare.