Arhitectură și urbanism în România anilor 1944-1960: constrângere și experiment

Comentariul autorului

Arhitectura recentă, mai cu seamă cea din perioada comunistă, este un subiect în curs de explorare. În contextul unei deschideri din ce în ce mai mare pe care o oferă cercetările asupra perioadei comuniste, studiile asupra arhitecturii și dezvoltării orașelor sunt cu atât mai relevante și necesare, completând preocupări din diverse domenii. Mai mult decât etalarea unei perspective descriptive asupra arhitecturii, scopul cărții este acela de a reface o serie de legături șterse în timp și de a elimina unele create pentru a consolida o ideologie profesională subordonată politic. Cartea deschide o largă perspectivă asupra profesiunii: relația între reorganizarea politică și economică și culturală și profesiune; statutul arhitecturii în noul context; transformările survenite în teoria și practica profesională propriu-zisă; temele și preocupările predilecte ale profesiunii.
Delimitarea în timp a urmărit anume un decupaj care să releve succesiunea unor etape de evoluție din ultimii ani ai perioadei interbelice către momentul culminant reprezentat de impunerea în 1952 a Realismului Socialist, depășit în foarte scurt timp și revizuit total printr-o serie de proiecte inaugurate în 1960.