ro | en
West Backnang Quartier in Baden Wurttemberg
  • Nominalizare la secțiunea „Arhitectură de portofoliu / arhitectură publică”

West Backnang Quartier in Baden Wurttemberg

Autori: Gabriel Bunea, Ioana Penescu, Oana Bunea-Velea, Supachai Chalermratananon, Ioana Stan, Charles Thornton
Birou de proiectare: A_U Mutiny Architecture and Urbanism New York/Bucharest

Colaboratori:
Consultant Peisagistica: Estudio Isabel Bennasar, Barcelona
Beneficiar: Municipalitatea West Backnang, Baden Wurttemberg, Germania

Comentariul autorului

West Backnang Quartier în Baden Württemberg – Locuire Sustenabilă într-un Peisaj Protector

Situat între rural și industrial, conținând rămășițe istorice din Epoca Industrială germană răspândite pe suprafața sitului de 16 hectare, situl proiectului multifuncțional West Backnang Quartier în Baden Württemberg este traversat de râul Murr, definind o spină ordonatoare de-a lungul căreia se vor dezvolta în viitor ecologii urbane sub forma unor clustere cu diverse densități funcționale și de ocupare.

De-a lungul râului, West Backnang Quartier se va dezvolta printr-un angajament comunitar sustenabil într-un cadru urban poros ce invită la explorare. Astfel, traiectoria sinuoasă a râului Murr generează un coridor de activități, conectând fluid diversele urbanități ce vor conferi diversitate sitului. În cadrul acestei rețele aproape lipsită de prezența automobilului, se vor desfășura pe verticală și orizontală clustere programatice comunale într-o ordine non-ierarhică – un patchwork urban vibrant constând în grădini comunitare, locuire sustenabilă colectivă și opțiuni de co-working-co-living punctate de programe culturale, sportive și de loisir.

Parcurgând situl, râul Murr capătă rolul de catalizator social și ecologic, conectând între ele cele trei secvențe majore de dezvoltare urbană propuse prin mijlocul unor platforme publice dedicate spectacolelor, promenadă, programe de loisir lejer-dispersate în peisaj sau prin Piața Agricolă situată către sud – toate acestea dialogând cu elementele naturale existente. Mai mult, bariere anti-inundație integrate în proiectul de peisagistică vor consolida malul râului, delimitând zone de protecție a eco-sistemului ce vor asigura continuitatea habitatului natural existent.

Conținând clădiri de joasă și medie înalțime, West Backnang țintește către crearea unui mediu construit dens dedicat locuirii și lucrului, proiectat cu metode și materiale etice, pe principii de passiv haus, cu consum redus de energie. Structurile propuse aspiră la standardele NZEB (near-zero energy building) prin încorporarea unor sisteme ecologice de construcție și de încalzire/ventilare, întrutotul dedicate locuirii urbane colective, dispuse la nivelul sitului printr-o tranziție atent coregrafiată între zonele publice și cele private.
West Backnang va celebra moștenirea industrial-istorică existentă. Fostele Mori de ulei și de coajă de copac, Daracul, Tăbăcăria precum și structurile din anii 50-60 constituie o rețea identitară ce va conlucra sinergic la nivel urban cu arhitectura propusă.

West Backnang va fi non-autarhic și non-futurist. Cartierul propus are drept scop conectarea și sudarea contextului existent întru noi paradigme de ocupare publică și locuire sustenabilă. Acesta țintește către un viitor în permanentă adaptare al unui Urban Lustgarten auto-creat.