Comentariul autorului
Este foarte ușor și plăcut să gândești și să proiectezi un imobil atunci când ai toate datele la îndemână. La propriu. Fiind un teren stâncos de munte nici nu se punea problema să nu folosim piatră. Ne-ar fi limitat însă foarte mult în ceea ce privește forma și compartimentarea așa că am folosit-o acolo unde era cu adevărat utilă, pe Sud-Vest, unde va înmagazina și transfera în interior toată caldura primită pe timpul zilei.
Al doilea aspect foarte important a fost funcțiunea. Fiind o construcție destinată cazării pe termen scurt și mediu, cu o capacitate de 6-9 oameni, înseamnă că de-a lungul timpului numărul celor care îi calcă pragul o să fie destul de mare. Scopul a fost, deci, ca toți să aibă parte de aceeași experiență, astfel că toate camerele de cazare au exact aceleași suprafețe și facilități. Nu arată, totuși, la fel, că nici noi ca oameni nu suntem la fel.
De aici încolo restul a venit de la sine. Locația, bugetul și compoziția și panta terenului au dictat structura construcției, și anume fundații din piloni și structură de lemn. Apoi panta terenului a mai avut un cuvânt de spus împreună cu orientarea cardinală și împrejurimi, în ceea ce privește dispunerea camerelor pe funcțiuni și a spațiilor vitrate. Astfel am poziționat construcția la distanță minim normată față de râu, spre Nord, ca să se poată auzi susurul apei în liniștea nopții în camerele de dormit. Spațiul comun de zi este orientat spre Sud, Vest și Est, pe Sud-Vest fiind protejat de soarele puternic datorită acoperișului terasei. Panta terenului urcând dinspre stradă spre pădure locația firească a construcției a fost în zona mai înaltă astfel încât să aibă priveliște către munții din zare și acces pietonal facil către drumul secundar care duce spre pădure. Ciubărul a fost poziționat în apropierea spațiului de zi și adosit față de strada principală, iar firepitul și-a găsit singur locul într-o denivelare deja existentă la baza unui copac înalt și des.
Prin toate acestea am urmărit să ne folosim cât mai mult de ceea ce oferă deja terenul și să acționăm cât mai puțin asupra lui. Construcția continuă să fie prietenoasă cu mediul nu numai prin materialele folosite și orientare dar și prin tipul de instalații ales, având pompă de căldură, panouri solare și fotovoltaice și sisteme de ventilație cu recuperare de căldură. Cuibul nomad, exact ca un cuib de păsări, de altfel, s-a strecurat aici cât se poate de firesc și fără să deranjeze natura.