ro | en
House for a garden
  • Nominalizare la secțiunea „Arhitectură de portofoliu / arhitectura locuinței”

House for a garden

Autori: arh. Petre Andreea, arh. Ichim Laura, arh. Enache Loredana, arh. Sălăvăstru Ștefan
Birou de proiectare: PIESAA

Colaboratori: -

Comentariul autorului

Comentariul clienților:
<<”Let’s bring home, home”. Un fel de „A fost odată ca niciodată” cu care începe povestea casei noastre. O gradină interioară construită în jurul unui element menit să sădească în familia noastră sentimentul de recunoștință față de rădăcinile grecești. Măslinul – expresia însumată a emoțiilor și experiențelor copilăriei mângâiate de aerul cald al Mediteranei. O amintire distantă a unor case ce au lăsat o amprentă profundă, grădinile lor servind drept refugii liniștite și adăpostite.
Pornind de la aceasta gradină interioară ne-am dat seama că o dispunere circulară a casei este ceea ce ni se potrivește. O continuitate neîntreruptă între încăperi ce devine nu numai un loc de joacă ideal pentru fiica noastră, ci și o conexiune vizuală constantă între toate spațiile. Un „acasă” mereu in schimbare dându-ne șansa sa observăm transformările și magia fiecărui anotimp.>>
Proiectarea unei locuințe ideale nu înseamnă doar organizarea funcțională a camerelor, ci o explorare aprofundată a relațiilor dintre acestea, orientate în funcție de punctele cardinale și context. Astfel, fiecare cameră capătă semnificație nu doar prin propria formă sau funcționalitate, ci și prin interacțiunea sa cu celelalte spații din casă. Conform Teoriei Gestalt, enunțată de Kurt Koffka, „întregul este mai mult decât suma părților sale”. Aplicată în arhitectură, această premisă oferă o perspectivă complexă asupra procesului de proiectare și a rezultatului, unde coerența și armonia dintre spațiile individuale contribuie la definirea unui ansamblu integrat.
Prin această viziune, locuința nu se rezumă la un simplu grup de camere bine amplasate, ci devine o expresie a echilibrului între funcționalitate și estetică, între lumină și umbră, între spațiul interior și cel exterior. Curtea interioară, plasată în centrul locuinței, funcționează ca un nucleu compozițional, aducând natura în proximitatea cotidianului și conferind ansamblului o dinamică organică, în continuă schimbare.
Studiul pornește astfel în căutarea curții perfecte, spațiu care să fie experimentat din toate punctele casei, cu perspective diferite. Fie că este trăită la nivelul ochiului, fie că este percepută la firul ierbii sau de la înălțime, prin nișe înguste sau vitraje ample, curtea interioară se metamorfozează pentru a crea cadre unice din diferitele puncte ale locuinței.
În vederea creării unei conexiuni vizuale fluide între spații, păstrând totodată un grad de intimitate și delimitare fizică, au fost analizate diverse soluții de diferențiere a cotelor. Dormitoarele sunt amplasate la un nivel superior față de sol, generând un sentiment de siguranță, în timp ce livingul și bucătăria se deschid direct spre grădină. Camera de joacă, situată la o cotă inferioară, creează o relație directă cu grădina din spate, sugerând ideea de adăpost și protecție.
Procesul de definire a spațiului interior a luat în considerare nevoile copilului aflat în creștere, integrând elemente care încurajează explorarea și jocul. Astfel, diferențele de nivel din întreaga locuință devin o parte esențială a experienței spațiale, accesul către camera de joacă se face printr-un tobogan, marcând tranziția către un spațiu dedicat ludicului și experimentării.
Grădina se adaptează astfel coborârii treptate a casei, definind noi puncte de interes pe traseu. Spațiile de tranziție, precum scările elicoidale sau colțurile de grădină cu plante aromatice, comunică subtil cu interiorul prin vitraje care permit pătrunderea luminii și a mirosurilor naturale.