ro | en
Locuință unifamilială RV

Locuință unifamilială RV

Autori: arh. Sandra Salaytah-Ion -, arh. Ruxandra Corfita -

Comentariul autorului

Încadrarea în zonă
Amplasată în inima Subcarpaților Getici, în orașul Râmnicu Vâlcea, această locuință împrumută toate caracteristicile peisajului. Terenul pe care se află are o diferență de nivel de 10 metri, oferind o priveliște spectaculoasă către Carpații Meridionali și oraș, un detaliu apreciat încă de la început de către beneficiari.

Locuința aparține unei familii formate din două persoane, ai căror copii, deja adulți, vizitează ocazional. Casa se desfășoară pe două niveluri: subsol și parter, fiind perfect integrată pe un teren ce coboară natural de la stradă către grădină, o amplasare care a răspuns firesc cerințelor de proiectare.

Concept și dispunere
Intrarea principală se face la nivelul parterului, iar în partea dreaptă, în relație directa cu strada, se află garajul. Deoarece majoritatea timpului în casă sunt doar două persoane, s-a dorit o separare clară între spațiul destinat lor și cel pentru vizitatori, astfel încât activitățile zilnice să se desfășoare exclusiv la parter.

Parterul este împărțit în două zone distincte: zona de zi și zona de noapte. Livingul și bucătăria se deschid către o terasă generoasă, oferind o panoramă impresionantă asupra munților și orașului. Fiind un cuplu care gătește mult acasă, aceștia si-au dorit o bucătărie spațioasă care sa preia si zona de dining. Tot pentru a satisface nevoia de intimitate, s-a gândit o fațadă cat mai opaca spre strada, zona mare vitrata deschizându-se spre vale.
Zona de noapte include un dormitor matrimonial cu un dressing spațios, gândit să acomodeze atât hainele de vară, cât și cele de iarnă, conform preferințelor proprietarilor. Pentru băi s-a optat pentru lumina naturală, dar cu ferestre discrete, integrate într-o mică "grădină balineză" creată special pentru intimitate și atmosferă relaxantă.

Subsolul și facilități
Subsolul găzduiește spațiile destinate vizitatorilor, un birou, o zonă de relaxare cu saună, o mica sală de sport, depozitări și spatii tehnice.

Materiale și finisaje
S-au folosit materiale naturale precum lemn și piatră, accentuate de tencuială deschisă la culoare, care conferă casei un aer cald și primitor, integrându-se armonios în peisajul montan.

Suprafata Teren – 2355 mp
Suprafata Construita –
Parter – 207 mp
Subsol – 164 mp
Suprafata Desfasurata – 371 mp
Garaj – 58 mp