Comentariul autorului
Conceptul arhitectural al proiectului a fost construit în jurul ideii de echilibru între formă, funcțiune și eficiență energetică. Volumetria casei pornește de la un gest simplu – două volume distincte, articulate în forma literei „L”, care delimitează o curte interioară. Această dispunere nu doar protejează terasa de vânturile dominante, ci creează și o legătură firească între interior și exterior, potențând calitatea locuirii.
Volumul principal, dedicat zonei de zi, este accentuat prin acoperișul în două ape și o suprafață vitrată amplă, care urmează linia înclinată a tavanului. Această compoziție generează o relație directă cu peisajul montan din fundal și aduce lumina naturală adânc în spațiul interior, contribuind la o ambianță calmă și echilibrată. Zona de noapte este tratată într-un volum separat, cu o arhitectură mai sobră, protejată vizual și termic, în acord cu necesitățile de intimitate.
Materialitatea este controlată și bine dozată – tencuială albă, tabla fălțuita și placaje ceramice în tonuri de piatră naturală. Această paletă discretă pune în valoare liniile clare ale volumelor și subliniază caracterul contemporan al intervenției. Tâmplăria din aluminiu cu profile minimaliste contribuie la transparența fațadelor și la performanțele energetice ale clădirii.
Casa este proiectată să atingă un nivel ridicat de eficiență energetică, integrând un sistem fotovoltaic montat pe acoperiș, pompă de căldură aer-apă, eliminarea puntilor termice, ventilație cu recuperare de căldură și o anvelopantă bine termoizolată. Aceste soluții tehnice permit un consum energetic redus, fără a compromite confortul interior. Suprafețele vitrate sunt atent orientate și protejate pentru a reduce pierderile termice iarna și aportul solar excesiv vara.
Interiorul este gândit într-o cheie funcțională, cu o compartimentare clară și o circulație intuitivă. Pardoseala din lemn masiv montată în model herringbone adaugă un plus și continuitate vizuală între zonele funcționale. În zona de zi, înălțimea dublă a plafonului cat si luminatorul din plafonul bucatariei contribuie la senzația de spațiu generos, în timp ce relația cu grădina este facilitată prin deschideri largi și fluxuri fluide între interior și exterior.