Comentariul autorului
Proiectul propune amenajarea unei unități de cazare în localitatea Sfântu Gheorghe, într-un context natural și cultural distinct, specific Deltei Dunării. Construcția, desfășurată pe două niveluri, integrează într-un mod echilibrat tradiția locală, materialele naturale și un limbaj arhitectural contemporan, oferind vizitatorilor o experiență caldă, autentică și memorabilă.
La parter, trei unități de cazare individuale sunt completate de o zonă comună – living, dining și bucătărie – concepută în regim open space. Spațiul comun devine un nucleu al socializării și al conexiunii, organizat în jurul mesei centrale, marcată subtil printr-o inserție ceramică în pardoseala de microciment, care subliniază valoarea întâlnirii. Livingul încurajează interacțiunea directă, evitând divertismentul pasiv, și susține formarea unei comunități efemere.
Holul de acces ghidează vizitatorul printr-un traseu marcat de o succesiune ritmată de arcade, evidențiate discret prin iluminat ambiental, care contribuie la o atmosferă calmă și intimă. În zona de living, în apropierea scării care conduce către etaj, un perete curbat evocă mișcarea ondulatorie a unei unde de apă, transformând spațiul într-o secvență arhitecturală fluidă și contemplativă, profund inspirată din peisajul Deltei
Zona de zi este tratată cromatic în nuanțe calde de grej, potențate de accente de cărămiziu-teracotă și turcoaz, vizibile în tâmplărie, mobilier și decor. Camerele de la parter sunt personalizate cu tencuieli tradiționale cu textură imperfectă, tablouri realizate de artiști locali și tapeturi inspirate din flora și fauna Deltei. Elementele din paie, stuf și fibre naturale contribuie la ancorarea discretă în specificul local, fără a cădea în pastișă.
La etaj, se regăsesc două tipologii de camere, diferențiate prin dimensiuni, orientare și organizare. Una beneficiază de o terasă generoasă, ce reinterpretează cromatic paleta parterului prin tonuri de albastru-gri și turcoaz. Cealaltă include canapele modulare, ce oferă flexibilitate funcțională. Textilele – perdele, tapițerii, covoare – sunt realizate exclusiv din materiale naturale, precum inul și bumbacul, pentru o textură tactilă și vizuală rafinată.
Estetica modernă este completată de integrarea discretă a tehnologiei: benzi LED, iluminat ambiental ascuns, detalii de tip shadow gap și, esențial, un design conceput să incorporeze fără impact vizual unități de climatizare, ventilație cu recuperare de căldură, precum și senzori pentru confort și eficiență energetică. Proiectul construiește un echilibru între local și contemporan, între funcționalitate și expresivitate, între intimitate și comunitate – oferind o experiență care transcende locuirea temporară și devine o formă de conectare cu locul, natura și ceilalți.