Comentariul autorului
Interior și grădină pentru o locuință privată în Amber Forest
Proiectul propune amenajarea interioară a unei locuințe înșiruite (de colț), situată în Amber Forest, un ansamblu rezidențial la periferia Bucureștiului. Intervenția cuprinde atât interiorul, cât și grădina, creând o continuitate între spațiul interior și cel exterior, între ritmurile domestice și ale peisajului.
Organizarea spațiului se bazează pe principii clare: flexibilitate în utilizare, structură deschisă și atenție pentru ritualurile cotidiene. Arhitectura nu impune un mod de locuire, ci propune ritmuri posibile - de la prepararea cafelei, la mesele comune, lectura sau contemplarea grădinii care se schimbă în timp. Planul susține ritmurile reale ale vieții, nu funcțiuni rigide.
Locuința se deschide către două grădini: una publică, în legatură cu zona de acces și o alta mai privată, către spate. Această dublă orientare structurează planul și generează momente de pauză și tranziție. La parter, diferența subtilă de nivel, cu livingul coborât la nivelul gradinii, adaugă intimitate fără a închide spațiul.
Mobilierul integrat face parte din arhitectură, nu o completează decorativ. Acesta este gândit ca un sistem de elemente fixe, care definesc și calibrează spațiul. Fiecare piesă are o funcție principală, dar lasă loc pentru variație și reinterpretare în utilizarea zilnică. Prin poziționare, proporție și material, aceste elemente nu doar echipează încăperile, ci stabilesc relații între ele.
Grădina urmează logica spațială ca interiorul: este locuibilă, o extensie a casei. Vegetația stratificată, zonele umbrite și aleile pietruite conturează o structură liberă, cu o geometrie flexibilă. Locurile de ședere lângă ferestre și terasele estompează granița dintre interior-exterior, integrând grădina în viața de zi cu zi.
La nivelul superior, spațiile devin mai private. Etajul este organizat pentru o familie cu gemene care împart aceeași cameră. Un al doilea spațiu multifuncțional servește drept dormitor pentru oaspeți sau birou, utilizat după necesitate. Camerele sunt compacte și curate, iar atmosfera invită la retragere și intimitate.
Materialitatea proiectului susține atmosfera domestică și reflectă o preocupare constantă pentru coerență și durabilitate. Materialele naturale, tencuielile minerale, pardoselile din lemn stratificat, nuanțele calde și pastelate definesc o paletă tactilă și senină. Tavanul aparent din beton, păstrat ca element structural vizibil, devine parte din expresia arhitecturală. El integrează și un sistem pentru încălzire și răcire radiantă - o soluție tehnică ce susține confortul fără adaosuri inutile.
Proiectul oferă un cadru spațial, o infrastructură definită, dar deschisă în care viața se desfășoară în propriul ritm. Desenele comunică atât configurația fizică, dar și secvențe cotidiene, conținute de arhitectură.