Comentariul autorului
Portavoce este o instalație care aduce împreună publicul, scena și orașul într-un singur gest. Acest mijloc de comunicare amplifică relația dintre prezența oamenilor și a artei în spațiul public.
Prin actul scenic aflat între piață și stradă, Portavoce devine un canal vizual și simbolic între trecători și spectacol. Latura îngustă, orientată spre pietonal, invită privirea să străpungă spațiul artistic, oferind o perspectivă rară — scena văzută din spate, acolo unde, de obicei, spectatorul nu ajunge. Este o invitație de a privi dincolo de fațada spectacolului, de a intra în miezul actului artistic. Chiar și atunci când nu are loc niciun spectacol, Porta Voce rămâne o fereastră activă, o invitație la privire, reflecție și participare.
Scena, gândită ca parte integrantă a instalației, adăpostește scaunele publicului — dar acestea nu rămân fixe. În afara momentelor artistice, scaunele se răspândesc liber prin piață, purtate de oameni. Ele devin semne vizibile ale unui dialog continuu între oraș și artă, transmițând ideea că locul fiecăruia într-un spectacol, într-o dezbatere sau într-o simplă pauză, poate fi oriunde. Astfel, scena nu se limitează la un perimetru, ci se extinde odată cu oamenii, în tot spațiul pieței.
Prin Portavoce, publicul capătă o voce comună, iar orașul devine scena unei arte care nu începe și nu se termină odată cu spectacolul. Este o invitație ca fiecare trecător să devină parte dintr-o poveste care continuă, un manifest viu al întâlnirii dintre artă, spațiul public și comunitate.