Comentariul autorului
Intervenția de design propusă în cadrul ansamblului rezidențial Transparent Residence vine să completeze arhitectura existentă cu un sistem coerent de amenajare a spațiului exterior, care aduce funcționalitate și un plus de identitate vizuală ansamblului. Deși proiectul de arhitectură al blocurilor a fost realizat de un birou separat, conceptul de design urban și peisagistic dintre clădiri — precum și tratamentul spațiilor de acces — a fost elaborat ca o extensie contemporană a imaginii generale, cu o atenție specială pentru detalii, iluminat și materialitate.
Zona de intrare și piațeta urbană
Intrarea in ansamblu beneficiază de o piațetă de acces compusă din jardiniere de alucobond alb cu iluminare LED perimetrală în partea inferioară. si zone de loisir. Vegetația integrată aduce un strat de natură într-un fundal predominant mineral (marmură), iar două display-uri LED încorporate în jardiniere transformă spațiul într-un punct de informare și identitate vizuală. Accesul este marcat de o scară monumentală iluminată, încadrată de un cadru arhitectural cu LED, oferind o intrare spectaculoasă și contemporană.
Secvențialitate funcțională între blocuri:
Amenajarea este gândită pe module funcționale repetitive dar variate, amplasate ritmic între cele cinci corpuri de clădire:
• Între blocul 1 și 2: zonă verde de tranziție, si o intrare cu copertină din alucobond și iluminare ambientală, integrată armonios în limbajul fațadelor ventilate.
• Între blocul 2 și 3: loc de joacă pentru copii, delimitat de parapeti joasi din alucobond cu iluminare LED la bază, arbori integrați pentru umbrire naturală și siguranță.
• Între blocul 3 și 4: zonă lounge, spațiu de socializare cu vegetație în jardiniere lineare, iluminat indirect și mobilier urban ce invită la relaxare.
• Între blocul 4 și 5: zonă de fitness urban, complet echipată cu aparate de sport, delimitată de parapeti iluminati și arbori cu înălțime medie pentru filtrarea luminii solare.
Materialitate, iluminat și identitate urbană
Pavajul întregii curți este realizat din marmură naturală, oferind o imagine unitară, elegantă și premium. Întreg perimetrul ansamblului este bordat de brazi plantați ritmic, care adaugă structură vizuală și umbrire naturală. Iluminatul perimetral LED integrat în garduri și jardiniere conferă un efect nocturn spectaculos, transformând spațiul public într-o experiență vizuală coerentă pe timp de noapte.
Integrarea estetică și diferențierea
Elementele de alucobond, regăsite atât în zonele publice cât și pe fațadele ventilate ale clădirilor, creează o coerență vizuală clară, poziționând ansamblul ca o dezvoltare urbană de calitate superioară. Spre deosebire de abordările uzuale din zonă, acest proiect se distinge prin investiții semnificative în spațiul public, punând accent pe confortul cotidian, estetică și funcționalitate integrată.