ro | en

Hotel Ramada Plaza – București

Autori: arh. Adriana Ionescu, arh. Mihai Ionescu
Coautor: arh. Flavia Frăsincar

Comentariul autorului

Cladirea noului hotel Ramada Plaza, construita in urma cu circa 30 de ani a fost supusa unui proces amplu de consolidare si reconfigurare. Activitatea din domeniul hotelier in Romania, aflata in plina expansiune, precum si integrarea intr-un lant cu reputatie internationala, au impus un nivel de exigenta ridicat, reflectat de performantele functionale si tehnice care au trebuit atinse. Dimensiunea interventiei este ilustrata de suprafata desfasurata de cca.13.000 m2 si de faptul ca a fost pastrata doar structura din beton armat care a fost consolidata in intregime, restul elementelor de constructie precum si toate instalatiile si echipamentele fiind noi.

Designul de interior a urmarit creearea unei atmosfere definita de acuratete, subtilitate si eleganta discreta, sustinuta de alcatuirea spatiala, mobilier, iluminat, calitatea finisajelor si cromatica.

Decoratia camerelor a urmarit sa genereze o ambianta rafinata, adecvata locuirii de tip hotelier, cu elemente de modernitate sustinute de imagini digitale ce individualizeza spatiile si sa stimuleza perceptia participativa a ambientului. Folosirea a doua scheme cromatice in decoratia camerelor conduce la amplificarea diversitatii spatiilor de cazare.

Decoratia spatiilor publice a inclus mobilier de factura moderna, cu pregnanta functionala, asezat astfel incit sa sublinieze valentele spatiale ale incaperilor. Din aceasta ratiune, piesele de mobilier, in buna parte au fost proiectate special pentru locul unde urmau sa fie amplasate.

A fost utiIizat este cu preponderenta iluminatul indirect, realizindu-se citeva accente cu lampi care, atit prin dinamismul formelor cit si prin amplasare, devin parte integranta a conceptului de decoratie.

Elementul de unificare si, poate paradoxal, de individualizare a spatiilor este "imaginea". O serie de fotografii, cu subiecte preponderent vegetale, au fost selectate si prelucrate in mod unitar, constituind o prezenta care insoteste oaspetele de la receptie pina in intimitatea camerei. Diferentierea acestor imagini in functie de etaj conduce la personalizarea spatiilor de cazare.

Caracterul general coerent a putut fi obtinut mai ales prin fapul ca aceeasi echipa a proiectat atit partea de arhitectura generala (volumetrie, fatade, partiu) cit si elementele de decoratie si mobilier, mergind pina la alegerea si prelucrarea imaginilor digitale. Deasemeni elementele de serie (mobilier, corpuri de iluminat, accesorii) au fost selectate cu multa rigurozitate de la producatori cu renume, avind ca principale criterii: calitatea si integrarea in conceptul general de eleganta si modernitate al proiectului.



Alte lucrări cu aceiași autori: