ro | en
Arhitectul adaptabil

Arhitectul adaptabil

Autori: arh. Alex Răuţă, arh. Livia Ivanovici

Colaboratori:
Ilustraţii: Dan Perjovschi
Grafică, paginare şi corectură: Adonis Lemnaru
Grafică web: Radu Angheluş
Text: Laura Popa Florea, Bogdan Iancu, Oana Mihăescu, Claudia Pamfil, Emilia Ţugui
Asistenţă tehnică: Iulia Coroş
Foto: Cosmin Dragomir, Radu Malaşincu, Radu Matei
Editura: Editura Universitară „Ion Mincu”
Tipar: PIM, Iaşi

Comentariul autorului

Probabil că una dintre cele mai dificile provocări aflate în fața oricărei persoane este aceea a sincerității față de sine și față de ceilalți, fie și dacă vorbim numai de înțelegerea unor situații profesionale. Proiectul cultural finanțat prin Timbrul de Arhitectură „Arhitectul adaptabil”, inițial „Arhitectul vulnerabil”, a plecat la drum cu premisa că tocmai această dificultate nu pare să fie recunoscută și nici sinceritatea căutată prin vreun mecanism acceptat de organizațiile profesionale ale arhitecților din România.
Organizațiile profesionale ale arhitecților sunt preocupate, pe bună dreptate, să definească, prin legislație, regulamente și cod deontologic un comportament profesional ideal. Totodată, prin evenimentele publice organizate, expoziții, concursuri sau conferințe profesionale, organizațiile arhitecților caută să evidențieze modele de succes profesional. Din păcate însă, cu excepția comisiilor de disciplină, este dificil de spus care sunt resursele alocate în mod special arhitecților care nu ies în evidență prin evenimentele profesionale, dar care zi de zi sunt nevoiți să navigheze situații extrem de complicate.
Volumul de față conține o colecție de articole scrise în urma unor interviuri anonime derulate cu arhitecți înscriși în Filiala Argeș, care s-au concentrat pe șase teme: relațiile cu clienții, cu funcționarii publici, cu arhitecții concurenți, cu alți colaboratori din proiectare, planurile de viitor și precauțiile economice. Părerile arhitecților au fost puse în oglindă cu păreri ale unor colaboratori de alte profesii și ale unor funcționari publici. În plus, prin intermediul unui chestionar online, au fost culese și opinii ale unor foști și viitori clienți referitor la rolul perceput al arhitecților în privința realizării locuinței personale.
În urma derulării interviurilor, Livia Ivanovici descrie oboseala și dezamăgirea arhitecților, cu o notă de optimism adăugată în discuția privind emergența unei culturi antreprenoriale. Laura Popa-Florea aduce în prim plan vocile celor care au acceptat să participe la interviuri și caută acea linie fină de echilibru între sustenabilitatea practicii profesionale și dorința de a oferi arhitectură de calitate. Echipa formată de arhitectele Emilia Țugui și Oana Mihăescu acordă atenție dimensiunii publice a activității de arhitect. Opiniile culese invită la formularea unor întrebări legate de felul în care deciziile individuale ale arhitecților cu privire la prezența în sfera publică afectează întreaga comunitate profesională. Claudia Pamfil constată o deschidere destul de scăzută spre adaptabilitate – interpretată ca o traversare a inevitabilelor crize sistemice, fără a pierde dorința de explorare și nou. Forțând concluziile autoarei, se pare că arhitecții reușesc să se adapteze la situații individuale, dar, cel puțin în ultimele decenii, nu la schimbările mari ale societății.
Din chestionarul derulat cu foști și potențiali clienți din județul Argeș reiese că atât arhitectul ca actor profesional, cât și tipul de preocupări aflate în sfera de competențe a arhitecților sunt surprinzător de absente din răspunsurile primite. Astfel, se pune problema dacă nu cumva suntem martorii unui eșec în crearea unei culturi a spațiului construit care să includă firesc în dezbaterea publică valorile profesionale promovate de arhitecți.