F

Comentariul autorului

Frici, falduri, căni, ceață, cioburi și-un ciocan.
Niște ordine și ceva haos. Separat.
Paralele-ntre perdele.

O instalație care te bagă în ceață. La propriu. De la intrare. Că să ieși trebuie s-alegi. Ca-n basme. Ai de ales ceva dar ești complet în ceață pentru că habar n-ai care sunt criteriile pe baza cărora faci alegerea. Ieși din ceață doar ca să intri din nou, pe baza unei opțiuni care a împărțit vizitatorii în două. Vezi tot dar habar n-ai ce vezi. Ești împreună cu jumătate din ceilalți într-o cabină de probă supradimensionată, delimitată parțial de perdele gri, prin care mișună niște personaje clar diferite de restul grupului. Sunt îmbracați bălțat-balcanic și se mișcă puțin bizar, uneori se maimuțăresc, uneori se gudură, se târâie sau stau în cap. Pe partea cealaltă a labirintului de perdele se întâmplă altceva cu instalația, auzi dar nu știi ce. E clar ceva și p-acolo. Nu ți-e chiar frică dar ceva asemănător cu incertitudinea te traversează prin sinapse. Incertitudini paralele inte perdele. Treci de-un fald și dai de cabina următoare unde în loc să bei un ceai ești invitat să spargi cana. Ca toată lumea din jur. Zboară schije ceramice de performance amortizat de catifea. Până la reprezentația în care se sparge ciocanul și-și pierde-un dinte.
Ciocan știrb, mort de plictiseală între cioburi de căni și-un telefon - din cutia în care au fost lăsate la intrare - făcut țăndări. Firul narativ face o paranteza pătrată care se umple de abur, în care intră personajele îmbrăcate bălțat și ies ori dezbracați ori alții pe care nu i-ai mai văzut până atunci. Abur magic. Ghici cine vine la cine. Personaje speriate care aleargă fară haine că să se-ascundă într-o cabină de probă aglomerată în mijlocul căreia e o pungă de ceață pe post de cabină de schimb… de personaje.
Concluzia unu din suita de cabine de probă: oamenii se schimbă, hainele rămân.