Comentariul autorului
Showroom-ul a fost conceput ca un sanctuar privat al eleganței, inserat cu respect în structura unei vile interbelice. Conceptul arhitectural se bazează pe premisa atemporalității: am creat un cadru în care materialele nobile, menite să reziste, intră într-un dialog cu arta vestimentară.
Experiența personalizată începe încă de la primii pași în casă, privirea fiind atrasă imediat de „atelierul” de croitorie. Gândit ca inima întregului proces creativ, acesta este spațiul intim unde clientul descoperă materialele și croiurile. Nucleul acestei încăperi este o masă rotundă spectaculoasă, un obiect de design personalizat, realizat din lemn, marmură și intarsii din alamă, care invită la o explorare tactilă a celor mai fine țesături.
Fundalul acestei experiențe este definit de o restaurare executată cu un simțul răspunderii. Arhitectura originală a casei a fost valorificată, fiecare încăpere spunând o poveste despre măiestrie și recuperarea istoriei. Pardoseala este acoperită de un parchet tip Versailles, al cărui finisaj natural îi subliniază autenticitatea și căldura. Acestui fond i se adaugă elemente de colecție, atent culese din Franța și Italia, care conferă noblețe spațiului: un șemineu impunător din marmură, oglinzi antichizate, candelabre ample din cristal și detalii fine de feronerie. Tâmplăria originală din lemn a fost meticulos restaurată, la fel ca sobele de epocă recuperate, care stau acum ca martori tăcuți ai eleganței de altădată.
Pentru a lăsa piesele vestimentare să respire și să iasă în evidență, pereții din zonele de expunere au fost îmbrăcați într-un material textil cald, creând un fundal neutru. Acest finisaj este ritmat de detalii subtile din alamă, prezente pe structurile de expunere, care oferă o strălucire discretă spațiului. Alama a fost aleasă intenționat ca un material viu; ea va dezvolta o patină nobilă în timp, maturizându-se odată cu spațiul și cu stilul clienților săi.
Punctul culminant al întregului parcurs are loc în zona centrală, unde tronează un element arhitectural tratat ca un monolit: o oglindă amplă, prevăzută cu două laterale înclinate. Acesta este sanctuarul final, cel mai special loc al casei, unde clientul probează ținuta finisată. Este momentul în care arhitectura de interior și măiestria croitoriei se contopesc, oferind o experiență privată, transformatoare, ancorată în rafinamentul discret al lucrului făcut să dăinuie.