ro | en
Anuala de Arhitectură » Ediţia 2007 » Case care plâng
Ediţia 2007: Jurizare | Participare | Întrebări

"CASE CARE PLÂNG"

Patrimoniul arhitectural romanesc - intre degradare si salvare

28 mai, ora 18.00, sala Dalles

"CASE CARE PLÂNG" este un proiect amplu pornit din ideea simplă de "a face ceva" pentru patrimoniul arhitectural romanesc. Acest proiect va fi lansat in cadrul Anualei de Arhitectura, editia a V-a care va avea loc intre 17-30 mai, la sala Dalles. Subiectul principal il constituie arhitectura veche şi degradată, din Bucureşti şi din ţară, cu valoare arhitecturală şi istorică.

Proiectul îşi propune aducerea în prim plan a problemei acestui tip de arhitectură, propunerea de soluţii de rezolvare, precum şi informarea şi educarea persoanelor ce nu profesează în domeniul arhitecturii, cu privire la importanţa acestei probleme şi variantele de rezolvare posibile.

Simbol al prezentului, vizitatorul este pus faţă în faţă cu trecutul arhitectural, odată luminos, azi sufocat de grijile noastre curente. Concepută asemenea unui traseu iniţiatic, expoziţia are ca punct final o proiecţie video, o sinteză a atitudinii noastre vizavi de oraş, o întrebare pentru viitor.

Expoziţia "Case care plang" îşi propune să fie o interpretare abstractă a situaţiei în care se află Bucureştiul de azi.

In cadrul Anualei de Arhitectura va avea loc si o conferinta pe tema: TIMPUL TRECE... CASELE RĂMÂN?

În acest sens, organizatorii vor aduce la aceeaşi masă de discuţie personalităţi din diverse domenii, în scopul găsirii un punct comun pentru rezolvarea unei probleme care priveşte pe toţi : PATRIMONIUL ARHITECTURAL

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, lucrările de "schimbare la faţă" din Bucureşti iau o tot mai mare amploare. Se construieşte şi se demolează într-un ritm ameţitor. Problema este că într-un oraş cu o istorie ca cea a Bucureştiului nu se poate construi oricum. Putem aseza un "obiect nou, frumos" langa unul de patrimoniu, problema sta in justetea si corectitudinea gestului arhitectural.

Prin aceste repere propuse, Anuala de Arhitectura isi propune sa puna cateva caramizi culturale care sa arate directia pentru salvarea valorilor autentice arhitecturale ale Bucurestiului.