In toamna lui 2006, Igloo a inceput o serie de articole de fotografie care se refereau la inca o cumplita si prea putin cunoscuta realitate post comunista: siturile industriale in ruina.
Desigur, punctul lor de vedere a fost dintru inceput unul estetizant, fotograful reusind sa gaseasca de fiecare data imagini extrem de puternice, frumoase chiar in acel sens golit de semnificatiile concretului.
Fascinati, fara conotatii morbide, de forta evocatoare a imaginilor, au decis apoi sa transforme acest demers intr-o carte, intr-un album care, prin punerea impreuna a catorva dintre aceste situri abandonate, sa marturiseasca cu infinit mai multa forta decat o pot face articolele de revista, despre drama teribila pe care o reprezinta dezindustrializarea la noi in tara.
Au descoperit astfel dimensiunea incredibila a acestui reziduu al societatii multilateral dezvoltate. Zeci poate sute de mii de hectare de pamant irecuperabile datorita poluarii de tot felul, zeci poate sute de localitati cazute in ruina odata cu abandonarea combinatului industrial in jurul caruia gravitau vital, zeci poate sute de mii de oameni condamnati la saracie, mizerie, disperare. Confruntati in situ cu aceasta teribila realitate de tranzitie, au considerat ca e in primul rand indecent sa nu vorbieasca despre aceste lucruri.
Cuprinsi de frenezia unui prezent dificil si de grijile unui viitor incert, suntem tentati sa ignoram prea usor de ce ne aflam, unde ne aflam si de ce suntem cine suntem. Excesul de morbid cotidian, minor sau prea general, ne confisca resursele de compasiune pentru cadavrele pe langa care trecem, de cercetare - si eventual acuza - a crimelor trecutului nostru apropiat. Ori nu cred ca se poate construi ceva serios pe amnezie si ignoranta, pe tacere si complicitate.
O carte, un album asta incearca intotdeauna sa faca: sa vorbeasca despre lucruri pe care ceilalti nu le stiu sau poate le vor fi uitat sau care se vor fi uitate.
Iar igloo patrimoniu asta si-a propus inca de la inceput: sa aduca in lumina paginii tiparite acele bucati de trecut pe langa care trecem nestiutori, nepasatori, neatenti. Motivatia acestei carti nu o constituie deci propunerea vreunei solutii sau metode in legatura cu siturile ruinate ale industriei socialiste, ci numai dorinta de a nu lasa intunericul si uitarea sa cada asupra inca unei drame pe care aceste locuri au fost obligate sa o traiasca. Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur este de aceea pentru noi mai degraba o obligatie morala decat o constructie edioriala obisnuita.
Hunedoara, Calan, Calarasi, Zlatna, Copsa Mica, Babadag, Valea Calugareasca candva doar numele unor localitati, au devenit de curand, pentru noi cel putin, puncte nodale ale unei harti a degradarii romanesti. Si acestea sunt numai cateva. Iar daca modernitatea tarzie e preocupata de recuperarea, prin ecologizare si conversie - functionala sau culturala – a spatiilor industriale ale inceputului, aici cred ca nu mai e nimic de facut. Combinatele industriale ale Epocii de Aur se disting printr-o totala rezistenta la revalorizare. Amplasamente neinspirate, absurdul configuratiilor, proasta calitate a executiei si a materialelor folosite, lipsa oricarei preocupari pentru durabil, sunt probabil cateva dintre ingredientele romanesti ale acestei stari mizerabile.
Ce inseamna insa Kombinat?
In primul rand, Kombinat este pentru noi o metafora a irecuperabilului, a procentului de irecuperabil pe care mitul industrializarii filtrat de ideologia comunista l-a lasat in urma.
Kombinat nu este doar o grafie diferita a combinatului, a marilor platforme industriale, ci numele pe care am ales sa-l dam acelei lumi bizare a ruinelor industriei, a monstrilor de beton degradat si fier ruginit, a siturilor interzise ale defunctei economii socialiste.
Poate cea mai grava expresie construita a unei mitologii criminale, Kombinat ilustreaza siluirea unei societati in numele unei ideologii. Daca pana nu demult eram ferm convins ca in arhitectura romaneasca raul absolut era reprezentat de Casa Poporului, Kombinat insista sa reconsidere punctul de vedere.
Apoi, Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur este o culegere de imagini ale catorva dintre aceste situri, al caror treptat abandon le-a adus intr-o stare de ruina avansata nu doar constructiile componente, ci si societatea formata in jurul lor. Poate valoroase candva in falsa si abstracta economie socialista, excesiv ideologizata, ele nu mai prezinta astazi decat un interes estetic si simbolic. Minora poate pentru cei interesati numai de cifre, noi credem ca tocmai valoarea simbolica este de o importanta uriasa intr-un, mereu amanat, posibil proces al comunismului (din care nu poate lipsi, desigur, arhitectura). Metaforele acestei ideologii sinistre sunt la ele acasa in ansamblurile decazute, iar daca fotografiile sunt in sine frumoase, ele nu sunt astfel facute ca sa insele, ci numai ca sa puna intr-o forma estetic rezonabila viscerele unei lumi apocaliptice.
Cele trei texte care insotesc corpul de imagini al cartii nu au niciunul, cred, pretentia exhaustarii unui domeniu atat de putin studiat ca acesta. Fara legatura unul cu celalalt, ele reprezinta doar puncte de vedere, din perspective diferite, ale unor oameni – arhitecti si sociologi – pe care acest straniu univers nu i-a lasat indiferenti. Inserate in masa de imagini, ele raspund nevoii de a oferi mai multa substanta unui discurs de a carui gravitate ne-am temut ca imaginile singure nu ar fi putut da la fel de bine socoteala.