ro | en

Mănăstire ortodoxă

Parava, jud. Bacău, România
Autor: Horia MUNTEANU
Îndrumător: arh. Iulia Maria Stanciu

Comentariul autorului

Momentul izgonirii din Rai este inceputul permanentei încercări de întoarcere la condiția primordială. Pentru că Pământul este consecința păcatului, călugărul nu aparține lumii și dezrădăcinarea devine obligatorie, ceea ce înseamnă că mănăstirea trebuie să fie imaginea nefamiliarului, un loc atemporal si nelocalizabil.
Semnificația creștină a cuvântului ”parousia” reduce timpul la un prezent continuu de așteptare eshatologică și grija primară este să fii pregătit. Spațiul este redus la minim și devine unealta care explică percepția asupra timpului si asupra sfârșitului lui. Crezând in viața-de-după-moarte, locuirea permanentă devine temporară iar mănăstirea devine un aparat de măcinat timpul și spațiul catre sfârșit. Așadar, mănăstirea este imaginea unui tip particular de locuire - locuirea permanent temporară într-un loc nefamiliar care este cu câțiva pași inaintea lumii spre sfârșitul ei în încercarea de a redobândi starea adamică de înainte de cădere.
Fiind vorba de separare, proiectul trebuie să fie apologia zidului. Structura nu este subsidiara iar pereții portanți definesc spațiile si vorbesc despre relevanța conținutului.