Romulus MMZ

Comentariul autorului

În proximitatea fostei Fabrici de Trăsuri, în zonă protejată, clădirea de birouri cu spațiu de alimentație din strada Romulus 23 s-a materializat prin proiectul de extindere și conversie al unui imobil interbelic, respectiv fosta locuință Mazil. Direcțiile majore ale proiectului s-au constituit prin interogarea relației cu locul, atât la nivel urbanistic cât și prin raportarea la existent, spre a constitui o construcție de destinație publică într-o manieră non-intruzivă.
Întrucât lotul descrie o deschidere redusă la stradă, zona amenajată este dispusă în plan secund, aspect care alături de contextul construcției extinse s-au transpus în abordarea noului ansamblu. Acesta a fost gândit ca pe un joc de volume și relații vizuale ce invită la descoperirea sa graduală din strada Romulus.
Istoricul casei Mazil prevalează trei etape de construcție, amprenta inițială fiind atribuită unei locuințe desfășurate pe un singur nivel, presupus auctoriată de Jean Berthet în 1885. Asupra acestuia s-a intervenit în două rânduri în perioada interbelică. Pe amprenta tronsonului sudic a fost propus volum articulat de corpul vechii locuințe prin nodul de circulație terasele dispuse deasupra accesului principal. Dincolo de justificările urbanistice, retragerile au fost folosite spre a creea un discurs ierarhic echilibrat între planurile frontale ale construcției noi și al fostei locuințe. Între acestea, casa scării se prefigurează ca element de reper al ansamblului, a cărui iluminare prin închiderea din sticlă sablată determină un efect de „far”.
Dislocarea în unghi ascuțit amprentei vechilor tronsoanelor sudice are o justificare dublă. Pe de-o parte aceasta este determinată de prezența arborelui, opțiunea planului înclinat evitând transplantarea elementului natural. Pe de altă parte, argumentul funcțional invocă dirijarea parcursului prin seturi de trepte articulate prin spații cu funcționalitate multiplă, respectiv circulație și odihnă, către terasa restaurantului de la demisol.
Acest parcurs bifurcă cele două fluxuri de acces, către birouri și restaurant. Ca atare, în plan vertical, zonele funcționale au fost diferențiate pe seminivele. În amplificarea identității spațiilor office, decalajul la jumătate de nivel a fost valorificat prin goluri potențând relațiile vizuale simultane între diferite încăperi și exterior sau doar între spațiile interioare. Efectul scontat a fost fluidizarea comunicării vizuale oferind o lectură spațială comprehensivă din orice unghi al clădirii, lipsa barierelor fiind complementară situației impuse de sit și de limita aparentă dintre nou și vechi.
Ca atare, acest principiu a dirijat abordarea vitrajelor ample de pe fațada principală, concentrând direcțiile de privire către arbore. În prelungirea placajului de cărămidă, menit să îndulcească prezența corpului nou, golurile au fost prevăzute cu traforaje în dreptul canaturilor mobile, susținând privirea filtrată și evitând integrarea unui surplus de elemente de protecție. Pe diferite laturi acestea funcționează demarcarea pe verticală a spațiilor cu destinații diferite.

Comunicativitatea soluției a fost extrapolată la nivelul materialităților prin prioritizarea lizibilității intervenției. Pandantivii de cărămidă aparentă au fost utilizați în demarcarea intervenției. Sub același principiu se prefigurează opțiunea betonului aparent în amenajarea nivelurilor curente și menținerea căpriorilor aparenți la mansardă ca trimitere la șarpanta originală.