ro | en
Gelateria Pistacchio

Gelateria Pistacchio

Autori: arh. int. Teodora Brincus, arh. int. Andreea Fodor, arh. int. Diana Mindru, arh. Diana Dachin
Birou de proiectare: Picktwo Studio

Colaboratori: Sensio, SSAB, Abau Metal Decor
Foto: Victor Bogdan Gheorghita

Comentariul autorului

Gelateria "Pistacchio" din Suceava este o adevărată oază de relaxare, unde designul îmbină coerent nuanțele naturale ale fructelor și ingredientelor proaspete pentru a crea un spațiu plin de căldură. Elementul definitoriu, fisticul, își pune amprenta nu doar în rețete, ci și în estetica localului, unde verdele fin al fisticului se întrepătrunde cu nuanțe pastelate de roz și bleu, sugerând prospețimea înghețatei preparate artizanal. Spațiul este conceput astfel încât fiecare detaliu să amintească de copilărie – o perioadă plină de inocență și fericire – iar rețetele tradiționale reimaginate dau un sentiment reconfortant și nostalgic vizitatorilor.

Din punct de vedere creativ, gelateria "Pistacchio" se inspira din paleta culorilor fructelor pentru a transforma simplul act de a savura înghețată într-o experiență estetică de neuitat. Atat peretii, cat si pardoseala sunt decorate cu diferite placari de tip terrazzo ce continua armonios pe frontul de servire. Placarile ceramice sunt accesorizate de nuantele pastelate ale lavabilei si de tuburile spectrale, colorate.
Mobilierul atent ales, completeaza finisajele si cromatica generala. Combinația subtilă de roz, verde și bleu reflectă specificitatea diferitelor rețete – fisticul rafinat, fructele de padure si alte arome preferate.

Sustenabilitatea este un alt element esențial în filosofia gelateriei "Pistacchio". Materialele folosite pentru amenajare sunt în mare parte reciclabile și prietenoase cu mediul, punând accent pe un design eco-friendly. Înghețata este servită în cupe biodegradabile, iar lingurițele din lemn contribuie la reducerea plasticului. Ingredientele inghetatei artizanala provin de la producători locali.

Spațiul a fost gândit să fie accesibil tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități, cu rampe de acces și mobilier poziționat convenabil. Meniul include opțiuni pentru diverse nevoi alimentare - astfel încât fiecare vizitator să se poată bucura de produsele artizanale.

Atmosfera pastelată, rețetele ce evocă amintiri din copilărie și atenția față de detalii fac din "Pistacchio" nu doar o gelaterie, ci un loc de conectare și bucurie pentru toți cei care îi trec pragul.