Comentariul autorului
Casa cu cărămidă recuperată reprezintă un răspuns fidel al contextului urban și al constrângerilor urbanistice care au dat formă acestei locuințe pe un teren dificil de construit. Procesul de proiectare a presupus câteva certificate de urbanism, și respectarea cu strictețe a tuturor retragerilor și regulilor din regulamentul zonei, dar și a celor impuse de legislație.
Totodată, dorința beneficiarului de a avea o casă cu aspect industrial și fațada de cărămidă, a dus la soluțiile căutate de a crea o identitate construită pe cărămidă recuperată, confecție metalică și tâmplărie cu șpros subțire. Caramida a devenit unicul finsaj la exterior si îmbracă atat fațada cât și curtea și cele doua terase.
Împărțirea interioară este una funcțională, cu spații minimale, rezultate din configurația clădirii și limita suprafețelor. Fațada principală este orientată către nord, iar nevoia de lumină naturală directă pe parcursul zilei a condus la crearea unui luminator pe casa scării, a cărui lumină ajunge până la subsol prin transparența scărilor metalice celor trei niveluri supraterane. Interiorul casei caută să potențeze lumina, având culori deschise, compartimentări transparente și finisaje calde.
Golurile mari, vitrate, precum și zonele de ferestre ascunse în spatele traforului de cărămidă permit o intimitate la interior și o filtrare, atât a luminii din exterior, cât și a celei din interior în timpul nopții. Casa este organizată în jurul curții care devine un al doilea living pe timp de vara, iar la etajele superioare în urma retragerilor, primește terase, de unde poate fi observat cartierul. Astfel, casa negociază fiecare colț în relație cu calcanele din jurul ei, pe care se așează.