Topometrii invizibile

Comentariul autorului

Printre ruine, calcane și spații abandonate, într-o zonă marcată de demolări agresive, o serie de borne metalice de înălțimi variate reconectează locul cu straturile sale urbane și naturale.
Intersecția străzii Berzei cu Calea Griviței face parte din diametrala Buzești-Berzei-Uranus, o „străpungere” a zonei centrale menită să „dubleze rutier Calea Victoriei”. Bulevardul construit la începutul anilor 2010 este imaginea unui urbanism de extracție, care prioritizează valorificarea speculativă a terenului și traficul auto în detrimentul locuitorilor și al relațiilor sociale și spațiale deja constituite. Rezultatul este o geografie a întreruperii, în care memoria locului supraviețuiește fragmentar: ziduri cu cărămida expusă, ruine care păstrează amprenta foștilor locuitori, spații verzi abandonate, goluri deschise spre fostele pivnițe.
Degradarea actuală devine prilej de a chestiona direcții frecvente în gândirea orașului: prioritizarea traficului auto, tratarea țesutului istoric ca impediment, demolările și evacuările grupurilor vulnerabile din zonele centrale, favorizarea suprafețelor minerale în detrimentul naturii și al biodiversității. Toponimia păstrează amintirea perioadei premoderne, când zona era umedă, iar berzele își făceau cuiburi în vecinătate. Această amintire redeschide un parcurs al imaginației către scenarii de viitor în care locuirea umană și cea non-umană coexistă mai strâns.
Bornele metalice și elementele de signalistică inserate în pavaj marchează urmele trecutului dispărut al locului, a cărui identitate era legată de Cinematograful Feroviarul și de legătura Căii Griviței cu Gara de Nord. Inspirat din instrumentele tradiționale de măsurare topometrică, proiectul evocă exproprierile și demolările care au „de-cadastrat” zona și au lăsat în urmă o multitudine de spații abandonate.
Dispusă ușor oblic față de stradă, amintind de vechiul țesut dispărut, instalația liniară se deschide către oraș printr-o succesiune de momente diferite de-a lungul traveelor. Mobilierul, realizat la cote diferite, generează moduri variate de interacțiune pentru categorii diverse de utilizatori. Utilizările spontane variază și în funcție de orientare și de elementele climatice. Umbra, vegetația și mobilierul activează cele două platforme laterale betonate, rămase neumbrite și expuse traficului, oferind locuri retrase, ferite de soare și de zgomot.
Adesea invizibile în oraș, elementele climatice devin vizibile de-a lungul structurii metalice, prin obiecte cinetice care se rotesc 360° sau indică direcția dominantă a vântului, servind totodată ca loc de repaus pentru păsări. Un jgheab metalic supradimensionat colectează apa de ploaie de pe un fragment de clădire scăpat de demolări și o conduce către o zonă cu plante domestice și sălbatice, pe locul unei curți interioare dispărute. Cununița și liliacul trimit la curțile bucureștene și la speciile care cresc pe garduri, încurajând prezența polenizatorilor.
Pe fondul gentrificării și al ocupării spațiului public prin consum, utilizarea cotidiană a instalației ca loc de întâlnire, de așteptare, de luat masa sau de joacă arată nevoia reală de spațiu public accesibil, deschis către cartier. Transformând borna dintr-un instrument de măsurare, delimitare și control într-un reper de vecinătate, proiectul face vizibile straturile ascunse ale locului și speculează cu mijloace arhitecturale asupra unor scenarii de mediere urbană, punând în dialog configurații spațiale anterioare cu perspective de viitor.