Parcul Insula Lacul Morii

Comentariul autorului

Timp de aproape 40 de ani, cel mai mare lac al Bucureștiului s-a aflat în mijlocul cartierelor de vest fără să le aparțină. Barajul Lacul Morii a fost construit în 1985–1987 pentru a proteja capitala de inundații. Gândit exclusiv ca infrastructură hidrotehnică, ostilă prezenței umane și niciodată tratată ca spațiu public, el a blocat relația dintre oraș și apă. Taluzul său betonat și grinda sparge-val din jurul insulei au transformat lacul într-o farfurie cu margini de beton, inaccesibilă oamenilor și vieții de pe mal.

Proiectul propune transformarea acestei bariere într-un veritabil spațiu public, o interfață între lac și oraș. Insula de 3,5 ha este prima etapă realizată dintr-un parc de circa 20 ha. Pe baraj, promenada de coronament, suspendată între două lumi, va deveni coloana vertebrală a unui parc liniar ritmat de „stații”, mici spații urbane acolo unde străzile cartierului ating lacul. Legată de baraj printr-un pod, insula este cea mai amplă dintre ele și locul în care uscatul, malul și apa se întâlnesc pe deplin.

Pe insulă, vegetația structurează spațiile propuse. Fâșii de arbori urmează forma trapezoidală a insulei și axele vechii amenajări din anii ’80. Arborii noi (sălcii, plopi albi, arini și aluni turcești) alternează coroane transparente și opace și lasă să se citească dubla natură a locului: expus vântului în mijlocul apei, dar făcut în întregime de mâna omului. Poiana centrală poate găzdui evenimente ample, în timp ce sub coronamentele arborilor spațiile devin mai intime, iar spre colțurile îndepărtate regăsim spații retrase, în relație doar cu păsările, vântul și valurile. Sălciile bătrâne, crescute în vechea grindă de beton, au fost păstrate acolo unde a fost posibil. Trunchiurile lor noduroase poartă, alături de foișorul reconstruit, memoria insulei. Pavilioanele de est și de vest, cu spații multifuncționale și grupuri sanitare, și umbrarele, într-un limbaj arhitectural identificabil, dar discret, concentrează activitățile alături de cele două locuri de joacă.

Malul insulei a fost transformat radical: fosta grindă verticală a fost eliminată aproape în întregime. În locul ei, o alee la nivelul apei, cu rol de sparge-val, umbrită de sălcii și însoțită de o banchetă continuă și de gradene, aduce oamenii până la apă. Rampele refac accesul amfibienilor și al reptilelor între lac și uscat, iar pontoanele duc relația cu apa mai departe, spre larg, pentru caiace, SUP și bărci. Traseele sunt accesibile persoanelor cu mobilitate redusă, iar telescoapele îi așteaptă pe observatorii de păsări.

Lacul era deja un refugiu pentru faună: studiul de biodiversitate a identificat aici 158 de specii de păsări, alături de vidră și de țestoasa europeană de apă. Insulele plutitoare vegetalizate, rezervate faunei, oferă chirelor pietrișul pe care cuibăresc, iar fântâna plutitoare oxigenează apa. Pe insulă, lemnul mort rezultat din întreținere rămâne în stive pentru amfibieni și albine solitare, lumina dimabilă ține cont de lilieci, aleile permeabile și depresiunile vegetalizate rețin apa de ploaie, iar instalațiile cu vapori de apă răcoresc aerul vara.

Insula recent finalizată este abia începutul unui proces în care natura își va recâștiga treptat locul. Pajiștile tunse vor alterna cu pajiști lăsate să crească printr-o gestiune atentă, arborii își vor dezvolta umbra, iar oamenii își vor găsi locurile favorite. Între oraș și apă, Insula Lacul Morii devine un mediu de viață și un loc de întâlnire, pentru oameni și pentru celelalte specii.