Comentariul autorului
ȘABLON, șabloane, s. n. 1. Model în mărime naturală al unei piese, care servește la ghidarea unei unelte pentru prelucrarea prin așchiere ori prin deformare, pentru delimitarea unor porțiuni de suprafață pe care se aplică o vopsea etc.
ȘABLOANE / Bijuterii din șantier este un concept curatorial pornit din dorința de a aduce împreună și de a pune într-o relație critică – prin intermediul obiectelor-unealtă folosite în construcții – arhitectura istorică (bogată în decorațiuni, expresie stilistică și materialitate) și arhitectura actuală (non-decorativă și epurată de ornamente).
Colecția prezintă șabloane adunate din șantiere de renovare, cu ajutorul cărora se produc, în construcții, profile trase. Forma șablonului relevă în negativ un profil de fațadă sau de plafon, o cornișă produsă printr-o tehnică specifică de tras, executată de un meșter. Aceste șabloane ajung să conțină astfel, într-un mod geometric, arhitectura pe care o produc.
Tehnica șablonului presupune, în mare parte, o execuție repetitivă și lipsită de creativitate, întrucât acesta este și rolul lui: de a controla o formă prestabilită, repetabilă. Însă producerea șablonului în sine – care de cele mai multe ori devine un obiect unic – este un proces aleatoriu și implică o anumită doză de creativitate.
Aceste obiecte perisabile și temporare, odată transpuse într-un alt mediu, în afara șantierului, pot fi văzute ca obiecte estetice, martori ai unor tehnici, stiluri și povești, purtând în forma lor o identitate ascunsă.
Aplicarea șablonului pe perete, acolo unde de fapt îi este locul, extras însă din funcțiunea lui primară de obiect de producție, devine aidoma elementului pentru care a fost creat: un fel de memory holder care conține, ideologic și fizic, decorația.
Colecția este alcătuită dintr-o serie de obiecte decorative noi, care au ca inspirație formele geometrice ale șabloanelor. Aceste creații unice, asemănătoare unor bijuterii, au fost concepute pentru a crea un dialog între pereții caselor moderne, adesea lipsiți de ornamente distinctive, și profilatura spațiilor vechi. Colectia este alcatuita din 7obiecte si o lampa.
Colecția a fost expusă în cadrul unei expoziții cu același nume, în martie 2024, în spațiul Amzei Creative Corner, București.
materiale: tabla alama, tabla inox, lemn stejar