Wunderkammer

Comentariul autorului

Rolul intrinsec și primordial al unui architect este crearea unei camere. O astfel de cameră nu este suspendată în neant, ci este alăturată altor camere, ca parte a unei țesături spațiale, mai densă sau mai lejeră.
În cazul stațiunilor balneare (gândite ca orașe ideale), peisajul natural constituie cadrul obiectelor arhitecturale independente, răsfirate. Un oraș-grădină este, la un anumit nivel, un ansamblu de încăperi cu caracter reprezentativ, conectate prin parc și promenadă. Plimbarea între aceste repere devine parte din cura balneară ca experiență terapeutică.
Înainte de a lua un aspect fizic, camera aparține doar imaginarului. La începutul actului de creație, orice cameră este o fantezie.
Modulul este în mod deliberat ambiguu: o încăpere centrală interstițială care totodată unește și separă. Ar putea fi un foaier monumental (asemenea celui din Pavilionul de Băi) sau o prezență pitorească într-un parc balnear (precum Foișorul Interbelic sau Izvorul Ferdinand). Este o ocazie de a lua loc și a reflecta, oferind protecție și vizibilitate în același timp, asemenea galeriilor perimetrale ale vilelor balneare. În definitiv, reprezintă un spațiu deschis interpretării.
Forma sa este în același timp autonomă – o structură abstractă cu simetrie radială – dar și specifică Băilor Govora - cu proporții și dantelării caracteristice arhitecturii de vilegiatură, care, de regulă, prezintă un al doilea înveliș semiprivat, semitransparent (elemente ornate și traforate din lemn), mereu în legătură directă cu peisajul natural. Urmărește apartenența la un loc, fiind simultan parte din toate locurile.
Modulul se află într-o stare de dualitate: este un obiect care se expune, un spațiu experimental imersiv, strâns legat de ritualurile de loisir, prin semnificațiile atribuite dar care, în același timp, expune un mozaic de artefacte, specifice stațiunilor termale, un cabinet de curiozități care oferă privitorului ocazia de a înțelege lumea pe care o conține, prin uimire, rezonanță și imaginație. Exponatele își depășesc limitele formale, anunțând de dimensiunea culturală din care au provenit. Aceste fragmente sunt parte a unui întreg, formând împreună un microcosmos moștenit, latent dar încărcat cu semnificații simbolice care încă pot fi interpretate. Sunt martori ai unei grandori pierdute, o stare de altădată care așteaptă să fie reactivată și transformată prin noi utilizări.
Modulul este parte a expoziției MuzA la Băi, a doua destinație a Muzeului de Arhitectură, inițiat de Ordinul Arhitecților din România. Călătoria MuzA va funcționa ca o expoziție itinerantă cumulativă, la fiecare oprire fiind realizat un modul expozițional.