Comentariul autorului
Apartamentul a fost preluat complet finisat de la dezvoltator, cu pardoselile, tâmplăria, băile și o parte dintre instalații deja definite. Proiectul pornește de la întrebarea cum se poate construi o identitate proprie peste un fond existent, fără intervenții inutile asupra a ceea ce era deja executat.
Răspunsul este un set de straturi adăugate: mobilier custom, culoare, tapet, iluminat și detalii integrate, care leagă încăperile funcțional și vizual.
În zona de zi, mobilierul la comandă organizează spațiul. Volumele până la tavan integrează depozitarea, biblioteca, televizorul și bucătăria într-o compoziție continuă, în care suprafețele neutre alternează cu lemnul cald. Biblioteca înaltă, cu o rețea de nișe de proporții variate, marchează zona de living și aduce verticalitate într-un spațiu deschis. Insula face tranziția între bucătărie și zona de luat masa. Canapeaua modulară verde, este accentul cromatic principal și continuă registrul vegetal din restul apartamentului. Corpul de iluminat circular, mesele joase cu forme organice și plantele completează o atmosferă domestică și liniștită.
Spațiile de noapte sunt mai tactile și mai personale, iar tapetul diferențiază cele două dormitoare. În dormitorul matrimonial, o pădure estompată în tonuri de gri urcă deasupra unei tăblii de lemn cu colț rotunjit, care adună priza, aplicele și noptiera într-un singur plan. În camera copilului, un desen vegetal supradimensionat, în roz pudrat, ocru și violet, devine fundal pentru o tăblie tapițată cu profil rotunjit. Textilul cu model punctat, noptiera cu detaliu de alamă și veioza mică dau scara intimă a încăperii. Formele moi ale mobilierului temperează liniile ortogonale ale spațiului existent.
Mobilierul custom rezolvă și integrarea elementelor tehnice. Aparatele de aer condiționat și radiatoarele sunt incluse în volume de lemn și mascări metalice perforate, astfel încât infrastructura rămâne funcțională fără să fragmenteze vizual încăperile.
Paleta se construiește din lemn cald, alburi și bejuri, completate de verde vegetal și nuanțe pudrate. Rezultatul este un interior calm și luminos, al cărui caracter vine din precizia elementelor adăugate și din continuitatea dintre mobilier, finisaje și detaliu.