Casa PI

București, România
Autor: arh. Radu CANCIOVICI / Cardo Plan
Colaboratori: Arhitectura: Arh. Andrei Palița
Structura: Ing. Cristian Constantinescu

Amplasată într-o zonă eminamente rurală, casa PI se supune principiilor ce derivă din acest context. Desfășurată pe un singur nivel (precum mai toate casele din jur), prezența sa este discretă, neagresivă. Soluția de principiu propune două volume principale ce adăpostesc zonele “mari” ale casei, decalate atât pe orizontală cât și pe verticală și articulate prin intermediul unui al treilea volum cu ajutorul căruia se marchează și accesul principal. Decalarea pe verticală a celor două corpuri principale este impusă de configurația terenului ce are o pantă medie de 15%, orientată către o margine de lac, cu o vedere directă către un peisaj auster și de o mare profunzime, specific Bărăganului. Dealtfel, acest peisaj este cel care impune și realizarea unei terase generoase, legată direct de zona de zi, terasă parțial acoperită și accesibilă direct din zona intrării principale a casei. Există și un al doilea acces, de serviciu, care leagă clădirea de zona de anexe gospodărești.

Alte lucrări cu aceiaşi autori:

Ediţia 2015, secţiunea arhitectura neconstruită / Proiecte neconstruite
Casa SR
arh. Radu CANCIOVICI
Ediţia 2012, secţiunea arhitectură / locuințe
Locuință Snagov
arh. Radu CANCIOVICI