Comunitatea Academică a Școlii de Arhitectură

Comentariul autorului

Cercetarea este dedicată devenirii Școlii de Arhitectură, dar mai ales comunității academice a dascălilor care au crezut, inițiat și susținut această profesie, necesitații și importanței educației superioare în domeniu, prilejuită de aniversarea a 130 de ani de la înființarea Școlii de Arhitectură de către Societatea Arhitecților Români în 1892, precursoare a actualei Universități de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Proiectul susținut de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România prin Filiala Teritorială București are următoarele obiective: inițierea și evidențierea evoluției istorice a învățământului superior de arhitectură în România, evidențierea contribuției învățământului superior de arhitectură la consolidarea relației între educație și profesie pe teritoriul României, evidențierea evoluției curriculei academice pe parcursul celor peste 130 de ani de învățământ superior de arhitectură constituit, analizarea dinamicii și diversității disciplinelor de studiu, evidențierea formației multidisciplinare a corpului academic: arhitecți, ingineri, matematicieni, artiști plastici, sociologi, economiști și alte profesii, evidențierea contribuției comunității academice la edificarea patrimoniului cultural național prin intermediul operelor realizate: construcții sau lucrări teoretice.
Proiectul cuprinde și evoluția profesională a 395 de cadre didactice care fac sau au făcut parte din comunitatea academică a școlii de arhitectură și se adresează atât arhitecților și profesioniștilor din domeniile conexe cât și societății civile ca beneficiar direct al activității acestei comunități.
Baza cercetării este lucrarea academicianului prof. dr. arh. Grigore Ionescu, intitulată „75 de ani de învățământ Superior de Arhitectură” redactată în anul 1973 la Editura Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”. Grigore Ionescu enumeră încercările discontinue de a forma învățământul superior de arhitectură la Iași și București, începând de la Regulamentul Organic din 1831-1832, excluzând școlile din cadrul Academiilor Domnești de la Iași și București, fondate de Gheorghe Asachi și Gheorghe Lazăr. Horia Moldovan, ca și autorii acestui text, au considerat că cele două încercări de școli de la cele două Academii Domnești sunt puncte de pornire esențiale ale învățământului superior de arhitectură autohton.
Sunt de menționat „clasul de hotărnicie”, cu aplicații de arhitectură, inițiat ca învățământ în limba română de Gheorghe Asachi în 1813 la „Academia Domnească” din Iași, și „Școala de Ingineri hotarnici” în patru tagme, cu predarea arhitecturii în tagma trei ca aplicație practică a matematicii de la Școala Națională „Sf. Sava”, inițiată de Gheorghe Lazăr în 1818 . Aici, în 1832 este publicat primul manual de arhitectură al profesorului Carol Wallenstein „Elemente de desenu și arhitecturi”.
Au fost cercetate și lucrări monografice ale Academiei Domnești de la Iași devenită Academia Mihăileană apoi Universitatea de la Iași, ale Academiei Domnești „Sf. Sava” de la București din care s-au format, în timp, Universitatea - București și Școala Politehnică - București, și ale Școlilor de Belle Arte din București și Iași unde a fost studiată și arhitectura.
Profesorii fondatori ai Școlii (private) a Societății Arhitecților Români, au fost o generație de arhitecți cu dublă specializare, de ingineri în spațiul românesc și de arhitecți cu studii în occidentul european, la Paris, Milano sau Berlin.
La informațiile din textul scris de Grigore Ionescu am adăugat informații importante pentru evoluția învățământului superior de arhitectură colectate din publicațiile periodice „Analele Arhitecturii” și „Arhitectura”, pe baza sintezei realizate de Gabriela Tabacu între anii 1906-1944 și din colecția Centrului Expozițional Documentar al UAUIM/ Muzeul Școlii de Arhitectură. Aria investigațiilor a fost completată prin cercetarea opiniilor profesorilor arhitecți care au scris despre istoria educației de specialitate în publicațiile periodice menționate: Ion Mincu, Ștefan Burcuș, Ion D. Traianescu, Ion Al. Davidescu, Alexandru Davidescu, Statie Ciortan, Nicolae Nenciulescu, Toma T. Socolescu, Ion D. Enescu, Mihai Enescu, Grigore Ionescu, Nicolae Gheorghe Lupu, Mircea Alifanti, Radu Patrulius, Albert Mihail Caffé, Mircea Lupu, Sanda Voiculescu, Nicolae Lascu, Sergiu Nistor și Cristina Olga Gociman.
Alte informații relevante au fost adăugate din monografiile realizate de Nicolae Lascu și Ana Maria Zahariade, Oana Marinache și alții. Pentru perioada regimului postbelic, surse importante de informații au fost publicațiile recente ale Anei Maria Vesa-Dobre. Detalii considerabile au fost adăugate din traseul educațional, didactic și profesional al profesorilor arhitecți din corpul academic.
Cercetarea de față se va continua cu relevarea contribuțiilor Școlilor de arhitectură de pe lângă Universitățile Politehnice din Cluj, Iași, Timișoara și a Facultății mai recente din Oradea – care au avut un impact profesional regional major și care au asigurat o mai bună difuzie a profesiei în teritoriu, cărora li se alătură dascăli ai Facultății de arhitectură din cadrul Universității private „Spiru Haret” și arhitecți care au predat arhitectura în alte universități tehnice și de artă din Romania, subliniind deschiderea culturală și multidisciplinaritatea profesiei de dascăl arhitect.