Școala veche din Tohani

Comentariul autorului

Școala veche din Tohani aparține marii familii a edificiilor școlare construite după proiecte tip ca parte importantă a reformei învățământului inițiate de Spiru Haret la sfârșitul secolului al XIX-lea. Clădirea școlii din Tohani a fost construită la anul 1907 și poartă numele ctitorilor săi - Nicu și Cleopatra Bagdat - mari proprietari de terenuri în județul Buzău, cu moșie și conac la Tohani. Ei au donat terenul și banii necesari șantierului.
Zidăria portantă a pereților a fost realizată din piatră de calcar local de lstrița în două straturi - piatră cioplită pentru paramentul exterior aparent și zidărie de bolovani către interior, tencuită cu var. Fațadele sunt austere, cu doar câteva elemente în relief precum lezenele de la colțuri, solbancurile și arcele golurilor.
În anii de după căderea regimului soclialist, pe fondul depopulării satelor, școala a rămas o vreme nefolosită, abandonată, și a devenit sursă spontană pentru lemn de foc și alte bunuri de interes. Au disparut astfel uși și cercevele, dușumele și sobe.
Actualii proprietari, o familie din zonă, au cumpărat clădirea și terenul, fermecați de frumusețea zidurilor și de atmosfera și panorama locului. Au fost inițiate lucrări de consolidare la interior a zidăriilor și a planșeului peste parter, au fost refăcute șarpanta și învelitoarea în gabaritele originale. Venită din imperativul de a modifica cât mai puțin spațiile de jos și a lăsa întrucâtva să rezide memoria sălilor de clasă, prin lumina, culoarea și ecoul lor, decizia de a le transforma în două mari saloane ale viitoarei case de oaspeți a venit firesc și necesar, chiar cu neajunsul de a reduce camerele de dormit doar la două, instalate în mansardă. Camera din dreapta, este destinată șederii, cititului, conversației. Scara, s-a așezat în colțul sălii din stânga, devenită bucătărie și sufragerie, căutând să gestioneze printr-o suită de transformări geometrice, de structura și material, înălțimea mare și efortul urcarii, într-o experiență de tranziție către un alt tip de spațiu, de descoperire și dispariție.
Perspectiva asupra celor doua camere de la parter este una stabila, echilibrată, ambele având o ocupare uniformă a peretelui fundal - frontul de lucru pe de o parte și biblioteca pe cealaltă. Saloanele nu au fost amenajate, ci mai degrabă introduse într-o altă situare afectivă, ce preia prin culoare, desen, ritm o sumă din calitățile banale ale locului de învățare, transpuse altfel tot într-un loc al răgazului precum și școala ar trebui să fie. O alături pășire față de cele ale lumii, și o intrare într-un timp molcom, în care căderea pe gânduri, lectura, muzica, plimbările pe dealuri au menirea de a restaura.
Sustenabililă în acest proiect este în primul rând salvarea fostei școli. Spațiile largi, fie și lipsite de zumzetul copiilor, pot găzdui încă întâlniri, discuții, mici evenimente. Cele mai multe lucrări au fost executate cu echipe din zonă, iar atunci când era nevoie de ceva mai multă răbare (cum este cazul decorațiilor desenate cu șablonul) proprietarul însuși a devenit executant. În ceea ce privește aspectele tehnice, sunt folosite materiale tradiționale (dușumea de lemn, pardoseala și plinta din ceramică arsă), izolația zidurilor este realizată la interior cu plăci minerale (multipor), apa de ploaie este recuperată și folosită pentru grădină, încălzirea se face cu o centrală termică pe lemn și peleți, iar energia electrică este asigurată prin panouri fotovoltaice amplasate la sol.