Comentariul autorului
Un proiect de restaurare și conversie, dezvoltat pe parcursul a circa patru ani, ca o strategie involuntară de revitalizare și regenerare a străzii Biserica Alexe, în zona Calea Șerban Vodă.
Deși aflată într-un țesut urban cu un puternic caracter istoric, str. Biserica Alexe a “reușit”, împreună cu tot țesutul urban adiacent aflat la sud de blvd. Mărășești, să evite orice clasificare de tip urbanistic/istoric care ar fi încurcat dezvoltarea urbană “prolifică” a ultimilor zeci de ani. Strada își are numele totuși de la un monument istoric, Biserica Alexe, construită la cca. 1812, aflată la intersecția cu Calea Șerban Vodă, arteră originară a țesutului istoric din zonă, de tip mahala.
Proiectul în cauză începe prin închirierea unui prim imobil în scopul amenajării unei clinici dentare, la nr. 2, proiect la care am lucrat parțial, în timpul facultății, prin 2013. Urmează achizitionarea unui imobil, în 2021, la nr. 19. Aici am reapărut în peisaj și am găsit o casă cu o arhitectură în stil neo-românesc, de la circa 1928. Se afla într-o stare avansată de degradare însă era locuită, chiar de urmașii primului proprietar, care a și construit de fapt casa.
Propunerea noastră a fost să inventariem toate obiectele găsite în locuință și să păstrăm cât mai mult din mobilierului găsit în imobil, deși noua funcțiune, de clinică dentară avea alte necesități funcționale, planimetrice și de dotări. La exterior, am încercat să readucem pe cât posibil din texturile și culorile inițiale, identificate din planșele de arhitectură originale, găsite în casă, sau din povestirile urmașilor. Deși proiectul și amploarea lui nu aveau această pretenție, noi am ținut constant ca lucrările de renovare dorite de beneficiar să fie cât mai aproape de unele potrivite unui proces de restaurare și am avut bucuria să cooperăm foarte bine cu clientul, care a fost foarte deschis în acest demers. Un lucru foarte plăcut a fost că imobilul a devenit d.p.d.v. funcțional asemeni celor de sec. 19, de tip prăvălie, unde la parter se desfășoară o activitate comercială iar la etajele superioare se locuiește.
După experiența pozitivă de la nr. 19, urmează în 2023 imobilul de la nr.4, care este achiziționat de același client și transformat, urmând aproximativ același traseu. Dacă la nr. 19 imobilul era intact ca arhitectură, însă degradat, aici clădirea suferise tot felul de lucrări parazitare, de la închideri nepotrivite de balcoane și logii, până la montări locale de termosistem pe fațadele clădirii, finisaj de soclu fals buceardat sau schimbări de tâmplării originale din lemn cu cele de tip PVC. Am avut satisfacția ca proiectul să fie puțin însă important diferit, în sensul că avut o etapă în plus, cea în care am eliminat toate adițiile parazitare și am identificat elemente de arhitectură valoroase, cum ar fi balconul de pe fațada vestică, care are goluri în parapet cu formă de cruce, cel mai probabil referință la Biserica Alexe, spre a cărui altar și turlă principală și privește de fapt. Încât anul de construcție al imobilului este cca. 1936-1938 și nu am găsit decât foarte local finisajele originale, am propus texturi și cromatică asemănătoare celor de la nr. 19.
Proiectul este întregit de achiziționarea și imobilului prin care s-a început de fapt toată această inițiativă, a celui de numărul 2 – astlfel, curțile nr. 2 și nr. 4 devin comune, se elimină gardul aflat pe limita comună, împrejmuirea la stradă devine continuă, prin demolarea celei vechi, opace și nepotrivite și construirea uneia noi, într-o manieră neutră, care permite străzii să ia parte la energia nou creată.
Ceea ce ne-a încântat foarte mult a fost că după proiectul de la nr. 19, au urmat și alți numeroși proprietari de pe stradă să renoveze fațadele sau împrejmuirile, recent a fost și asfaltat carosabilul, astfel că imaginea străzii Biserica Alexe s-a schimbat foarte mult și în foarte bine printr-o inițiativă începută singular și devenită colectivă, care, considerăm că este de fapt rețeta pentru transformarea orașului – dinspre privat către public și diminuarea limitelor dintre cele două.