ro | en
Arhive Vizuale

Arhive Vizuale

Autori: arh. Mihaela Pelteacu, arh. Mihai Constantin Duțescu, arh. Alexandra Afrăsinei

Colaboratori:
Colectiv redacțional:
Lect. dr. arh. Mihaela Magdalena Zamfir
Asist. dr. arh. Ioana Moraru
Asist. drd. arh. Alexandra Diana Stan
Editura & Tipar: Editura Universitară „Ion Mincu”
Foto: Dunel Alexandra, Petrescu Tudor

Comentariul autorului

„Arhive vizuale” este un volum colectiv care reunește scrise de un număr de 22 de arhitecți, cadre universitare și doctoranzi, ai Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
Materialele prezentate, text și imagini, sunt rezultatul dezbaterilor din cadrul simpozionului academic omonim, organizat la UAUIM în decembrie 2024.
Volumul face parte din proiectul mai amplu CULTADISER derulat de UAUIM prin fonduri de dezvoltare instituțională (FDI) și a fost propus și coordonat de Mihaela Pelteacu, Alexandra Afrăsinei și Mihai Duțescu.
Articolele sunt reflecțiile personale ale autorilor, rezultatul experienței și cercetărilor în legătură cu rolul și importanța reprezentărilor vizuale în proiectarea de arhitectură. Reunite în același volum, articolele pun în discuție diversele tipuri de reprezentare existente în cadrul disciplinei, înțelese nu atât ca scop în sine, ci ca mijloc de căutare și aflare a unor răspunsuri legate de educația de arhitectură sau, în general, de disciplina arhitecturii, răspunzând astfel, tematicii simpozionului.
Ariile de interes sunt diverse, pornind de la pedagogia arhitecturii și reprezentările apreciate ca instrumente de stimulare a înțelegerii și a unor deprinderi — până la gândirea vizuală considerată ca arie distinctă de reflecție, ce presupune producții figurative capabile să relateze despre procese de gândire, filosofie, despre modul de transpunere a acestora în desene, diagrame, fotografii de studiu, schițe și alte instrumente grafice de analiză.
În această categorie se înscriu, de altfel, cele mai multe dintre textele prezentate, autorii evocând, cu scopul de a analiza, momente semnificative ale studiului la atelier, legat de reprezentările grafice și potențialul acestora în înțelegerea problemelor de educație sau de practică de arhitectură.
Istoria arhitecturii nu lipsește nici ea dintre preocupările autorilor, o serie de aspecte istorice și critice ale modurilor de reprezentare fiind abordate, insistând asupra influenței avute în evoluția ideilor.
O scurtă trecere în revistă a acestor preocupări, exprimate în scris, pune în lumină interesul autorilor de a investiga și înțelege, modalitățile prin care reprezentările vizuale sunt conectate cu teoria arhitecturii și cu practica.
Subiectul propus de Melania Dulămea împreună cu Laura Popa-Florea și Vlad-Răzvan Nicolescu, se situează în sfera pedagogică și privește utilizarea diagramelor în scopul punerii în evidență a etapelor esențiale ale evoluției studiului la atelier.
O scurtă incursiune în istoria modernă a desenului axonometric este propusă de Mihaela Pelteacu cu scopul declarat de a lămuri idei teoretice mai puțin discutate în legătură cu acest tip de reprezentare, a căror înțelegere poate explica proliferarea și statutul actual al imaginilor axonometrice.
În aceeași arie tematică, Andra Panait abordează arhiva vizuală din perspectiva începutului, a debutului procesului de gândire pornind de la o acumulare minuțioasă de crochiuri, schițe, colaje sau diagrame, văzute ca niște „capturi ale unui moment specific”.
În concluzie, ceastă inițiativă a urmărit să descopere și să reafirme existența și potențialul desenului, al imaginilor, de-a însufleți arhitectura și pedagogia proiectului de arhitectură, făcându-le să evolueze.