Conversii. Carte-laborator

Comentariul autorului

„Conversii. Carte-laborator” e o apariție editorială inedită care (dez)arhivează 13 exemple contemporane de conversie arhitecturală și funcțională din România, în care clădiri din patrimoniul industrial, religios, militar, comercial au fost readaptate și revalorificate printr-o dimensiune preponderent culturală și artistică: Atelierele Malmaison, Casa Tranzit, Atelierele Scânteia, FABER, La Centrală (Slănic-Moldova), The Ark, Baia Turcească, Bastionul Theresia, ARCUB, Palatul Universul și MultipleXity (MX), alături de 2 studii de caz dedicate unor inițiative cu statut aparte, Mina („Planeta”) Petrila și Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca.

Totuși ce fel de carte e aceasta? O vreme nici noi n-am știut. „Carte-laborator” i-am zis, în cele din urmă, într-un gest de numire provizorie. Putea fi carte-atelier, carte-șantier, carte-arhivă – ceea ce și este în continuare. Înainte de toate, însă, e o carte neterminată. Căci reflectă, prin ea însăși (prin format, prin grafică, prin materialitate), condiția fundamentală a temei – conversia – și, mai concret, a unor spații cu destin și destinație variabile. O carte ca un teritoriu fragmentat, cu granițe incerte, și apoi ca o încercare de cartare a lui, inevitabil incompletă – dovadă că situația unora dintre proiectele selectate s-a schimbat chiar pe măsură ce scriam despre ele.

În peisajul construit românesc, în care atâtea clădiri de diferite vârste sunt demolate, abandonate sau lăsate în paragină până la o stare de degradare ireversibilă, conversia arhitecturală nu aparține încă unei practici generale sau unui fenomen de sine stătător, ci reprezintă mai degrabă o sumă de cazuri și situații singulare, fiecare cu particularitățile sale, cu șansa și neșansa sa. De aici și colecția eterogenă de spații și proiecte ce compun sumarul cărții: sunt scenarii și întâmplări în care arhitectura e doar unul dintre personaje, iar noua funcțiune cultural-artistică a acestor spații e și unicul criteriu de consecvență în virtutea căruia am pus laolaltă cazuri atât de diverse (ca tipologie, ca amploare, ca tip de intervenție și abordare, ca formă de administrare ș.a.m.d.). Iar dacă am fost inconsecvenți, am făcut-o tocmai în sensul redării generoase a acestei diversități.

Cu privirea observatorului și a cronicarului – mai mult decât cu o perspectivă critică –, am încercat să recuperăm și să reconstituim parcursul și sensul a 11 exemple contemporane de conversie prin care structuri moștenite, părăsite și aparent fără viitor capătă orizont, devin spații deschise, vii, posibile, spații pentru oameni. Aducându-le împreună, într-o listă fără început și fără sfârșit (și ea sub semnul provizoratului), am asamblat o imagine cartografică interesantă și valoroasă, un fel de arheologie a clipei prezente pentru niște spații definite de principiul schimbării și al căror destin e, uneori, dispariția.

A rezultat inevitabil o carte hibridă (de arhitectură, de artă contemporană, de istorie recentă, de observație urbană?), care vorbește despre potențialul spațiilor în așteptare, prinse între fragilitate și continuitate.