Imobile de raport: E. Botez, S. Baloșin, H. Delavrancea-Gibory, M. Maller, T. Niga

Comentariul autorului

Publicația „Imobile de Raport” prezintă 10 imobile interbelice, realizate în București între anii 1932 și 1946, documentate la arhivele PMB, purtând semnătura unor arhitecți români de marcă (Tiberiu Niga, Henriette Delavrancea-Gibory, Marcel Maller, State Baloșin și Eugen Botez ).
Propunerea temei, coordonarea cercetării și textele publicate sunt semnate de arh. Mihaela Pelteacu, conferențiar universitar la Facultatea de Arhitectură a UAUIM. Din echipa de cercetare au făcut parte drd. asist. univ. Alexandra Diana Dunel și drd. asist. univ. Alexandra Diana Stan, care, în plus au coordonat pregătirea piesele grafice, vectorizări, realizarea și editarea fotografiilor, organizarea acestora în layout-ul publicației, împreună cu studenți din anul III.
Lucrarea a fost publicată în anul 2024, în cadrul proiectului CULTADISER derulat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, prin fonduri de dezvoltare instituțională (FDI).
Imobilele au fost selectate din perioada 1932-1946 și sunt exponente ale unei dintre cele mai interesante și semnificative tipologii din istoria locuirii urbane — nu doar bucureștene ci și europene — și nu în ultimul rând sunt referințe locale valoroase astăzi pentru ceea înțelegem prin locuire densă.
Aceste imobile se remarcă fie prin unicitate sau originalitate la nivelul arhitecturii bucureștene (cum este cazul imobilelor cu curte deschisă), fie prin integrarea unor idei importante ale Mișcării Moderne (vezi Imobil Str. Luterană nr.5 și 3, arhitecți State Baloșin, respectiv Tiberiu Niga), sau unui mod anume de inserție în țesutul urban.
Prin această publicație sunt puse la dispoziția arhitecților, studenților și doctoranzilor, publicului larg interesat de istoria orașului, o arhivă importantă de imagini care grupează la un loc 10 dintre cele mai semnificative imobile de raport bucureștene, care, în plus, poartă semnătura unor arhitecți români de marcă. Rezultatele documentării și analizei acestor clădiri sunt prezentate printr-un text introductiv și prezentarea grafică a pieselor principale ale proiectelor în varianta elaborată pentru Autorizația de construire—, vectorizate după planurile fotografiate la arhivă, într-o formă lizibilă.
Unele planuri sunt publicate aici pentru prima dată, publicația contribuind astfel la îmbogățirea culturii în ce privește proiectele realizate în perioada interbelică. Este cazul Imobilului Arapu realizat de Henriette Delavrancea în 1938 (an autorizație, conform Dosar nr: 321/1938 I Galben) și nu numai.
Alături de reprezentarea celor 10 imobile de raport, lucrarea propune și un mod de analiză bazat pe cunoașterea acestora din perspectiva percepției spațiului, precum și utilizarea desenului ca instrument de cercetare pentru înțelegerea unor principii de compoziție, urmărind identificarea și înțelegerea regulilor care au ghidat în mod esențial realizarea construcțiilor, considerându-le în contextul mai larg al ideilor teoretice ale Mișcării Moderne.
Publicația debutează cu un inventar în care fiecare dintre cele 10 imobile este introdus printr-o diagramă de plan și informațiile aferente, care au stat la baza documentării.
Textul din introducere prezintă premisele studiului și ipoteza de lucru referitoare la posibilitatea existenței unui mod de lucru specific, bazat pe reguli matematice, pe care arhitecții români l-au adoptat în proiectarea acestor imobilele. Introducerea este astfel urmată de redarea grafică a manierei de testare a planurilor la traseul regulator, (o modalitatea discutată în acea vreme de arhitecți (vezi Le Corbusier, Vers une Architecture) de corijare a desenului și justificare a direcțiilor sau opțiunilor arhitecților în propunerea partiului.
Aceste reguli au fost evidențiate printr-o serie de proiecții a posteriori, o ipoteză privind modul de înscriere a construcția sau a curții la nivelul parcelei, a sistemul de distribuție la nivelul planului parterului.