Recuperarea spaţiului public

Autor: Georgiana BRANEA
Îndrumător: lect.drd.arh. Florian STANCIU

Recuperarea spaţiului public. O noua centralitate în oraş: râul Mureş

În contextul formelor pozitive, cât de important e spaţiul negativ, neconstruit pentru oraş?
Ce reprezintă un curs de apă pentru oraşul pe care îl străbate?
Ce determina ruptura oamenilor de un loc odată preferat?

Spaţiul public este şi trebuie să fie mai mult decât activitatea numită generic recreere.
O experienţă urbană bogată e caracterizată de o inevitabilă intimitate cu lucrurile.
Poate că spaţiul liber ar putea fi sursa rezolvării problemelor urbane actuale. Dar e oare posibilă o mişcare inversă de modelare a plinului, din prisma golului?
Supra-simplificand experienţa urbană, am pierdut noţiunile de tactil, de poetic. Nu mai ştim ce ne deranjează, nu mai ştim exact nici ce ne place, în măsura în care se întâmplă asta.

Sunt nenumărate exemple în care râul ce străbate un oraş este pus la zid – la propriu. Râul devine un canal de beton ca răspuns la ameninţările serioase ale inundaţiilor, optimizând evacuarea apei cât mai rapid, în cantităţi cât mai mari.
In Târgu Mureş se întâmplă la fel. Mai mult, râul trece neobservat, ca şi cum n-ar fi (înafara aprovizionării cu apă).

oraşul vs. apa
Viaţa se desfăşoară la sud de apă, în centrul vechi. Oraşul a crescut peste apă, în nord, fără nici o legătură cu aceasta însă. Râul este zilnic traversat, iar podul devine în viteza lucrurilor o stradă oarecare, mai largă poate.

obstacole in drumul către apă
După inundaţiile din ’70 s-au ridicat diguri trainice, baraje şi un pod înalt care să nu mai stingherească cursul apei. Accesul pe sub pod presupune traversarea căii ferate, la nivel.
Digul de beton înlătură orice posibilitate de percepere a proximităţii apei în porţiunea de tangenţă cu liniile de cale ferată. Apropierea trenului, intradosul podului, opacitatea parcursului omoară orice tentativă de înaintare.

melancolia
Puţini sunt cei nostalgici, cei ce încă ies la plimbare pe malul apei, cei ce se încumetă să păşească prin noroi pe dig atunci când plouă, în loc să simtă duritatea asfaltului din locurile special amenajate pentru „recreere”.

gesturi mici, schimbări mari
Dacă direcţiei actuale de mişcare – transversală, i s-ar adăuga una longitudinală, generată de cursul apei, mai lină, mai înceată şi mai bogată în senzaţii?
O legătură continuă pe dig, de partea apei; un spaţiu de întâlnire, un reper; spaţii de joacă pentru toţi, accesul la apă, adăposturi, locuri de repaos sunt câteva din lucrurile care cu puţin efort ar face locul mai plăcut, mai uşor de folosit şi de înţeles. Proiectul vede întreg malul stâng ca un traseu urban uşor de străbătut indiferent de vârstă sau de mijloacele de locomoţie, deschis tuturor, ce conectează spaţiile publice deja existente. Un loc uitat va deveni unul atractiv, activ, permisiv.

spaţiu public la adăpost
Piaţeta suspendată deasupra căii ferate evită pericolul generat de prezenţa trenului, leagă oraşul de apă, invitând fără să oblige într-un spaţiu deschis tuturor - un spectacol de rampe perfect utilizabil. E un spaţiu în care intimitatea studiului şi accesibilitatea totală se regăsesc deopotrivă. Un loc de cultivare a minţii şi trupului. Un reper care conduce către apă evitând obstacolele.